Crin Antonescu, despre impactul trecutului său politic asupra candidaturii la prezidențiale: „Îmi asum fiecare decizie”

0
Publicat:

Răspunzând întrebării legate de posibilele efecte ale evenimentelor politice din trecut asupra campaniei sale, Crin Antonescu a subliniat că își asumă integral fiecare decizie luată, indiferent de cum va fi interpretată aceasta în prezent.

Crin Antonescu. Foto: Inquam Photos

Sunt un om care într-adevăr am petrecut 20-25 de ani în politică, din 1990, pe diferite trepte ale ierarhiei. Nimic, dar nimic din ceea ce am făcut, bine sau rău, corect sau greșit, depinde de cum interpretăm, nimic nu ascund. Totul îmi asum”, a declarat Crin Antonescu într-o intervenție la Digi24, precizând că nu are nimic de ascuns și că toate deciziile sale fac parte din identitatea sa politică.

Fostul lider al Partidului Național Liberal a menționat momente cheie din cariera sa, precum campania din 2009, constituirea Uniunii Sociale Liberale (USL) și evenimentul din 2012, când a susținut suspendarea președintelui Traian Băsescu. Antonescu a afirmat că își asumă „integral” aceste alegeri și că este pregătit să le apere, chiar și acum. „Mi le asum integral și sunt absolut în măsură să pledez și azi pentru fiecare dintre deciziile pe care le-am luat atunci”, a spus el.

În privința impactului pe care aceste decizii ar putea să-l aibă asupra campaniei sale prezidențiale, Antonescu a subliniat că, deși alegătorii vor judeca fiecare acțiune a sa, el se prezintă în fața lor cu „aceste lucruri în palmares”. „Sigur că aceste lucruri dau identitatea politică a unui om, dau profilul lui, și sigur că ele sunt judecate de exigențele alegătorilor. Cum vor judeca alegătorii, nu știu, dar eu sunt acesta cu aceste lucruri în palmares”, a explicat Antonescu.

În final, Crin Antonescu a subliniat că nu va reevalua alegerile sale din trecut, dar că experiența acumulată în timp l-a făcut să fie mai înțelept. „Nu e vorba de a reevalua deciziile mele, chiar dacă socotesc că unele au fost greșite. Este vorba de experiența pe care o acumulăm, de ceea ce mai vedem, de ceea ce mai aflăm, de ceea ce mai citim și de lucrurile la care medităm atunci când avem răgazul și disponibilitatea”, a încheiat Antonescu.

Mai multe pentru tine:
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Prețurile din România stârnesc dezbateri în online: „Rudele în vizită din Spania au rămas șocate. Nu înțelegeau cum trăiesc românii”
Avertismentul unui fost ministru moldovean: „Rusia va face din Moldova o bază militară". Ce spune despre George Simion și AUR
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”