Consiliul informal JAI: Dezinteres european pe tema aderării României la Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aderarea României și Bulgariei la Schengen nu a figurat ca temă prioritară la Consiliul informal JAI, atenția fiind centrată pe migrație. Concomitent, partea română încearcă să dialogheze constructiv cu Austria, statul care se opune extinderii, pentru o soluție.

Statele UE nu sunt interesate pentur moment de avansarea temei Schengen FOTO Shutterstock

Tema extinderii Schengen nu s-a regăsit pe ordinea de zi a reuniunii informale a Consiliului JAI, desfășurată în Suedia, la sfârșitul acestei săptămâni. Pe agenda reuniunii informale s-au aflat ca teme: 1) Migrația și azilul – politica de returnare în UE; 2) Lupta împotriva crimei organizate; 3) Rolul Eurojust în sprijinirea coordonării investigațiilor de către autoritățile naționale, precum și asupra unui nou instrument pentru transferul procedurilor penale; 4) Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. De altfel, migrația și procedurile de azil fac parte din prioritățile anunțate de președinția suedeză a Consiliului UE, aspect anunțat de la prezentarea acestora în fața Parlamentului European, la începutul lunii ianuarie.

Austria vrea gard, CE nu dă niciun ban

La sosirea la reuniunea miniștrilor de Interne, reprezentantul Austriei, Gerhard Karner (ÖVP), a subliniat că Bruxelles-ul ar trebui să finanțeze construirea unui gard la frontiera între Bulgaria și Turcia. Karner și cancelarul său, Karl Nehammer, au precizat în timpul vizitei efectuate zilele trecute în Bulgaria că ar fi necesare două miliarde de euro pentru gard.

Răspunsul a venit prompt. Comisarul european pentru Afaceri interne, Ylva Johansson, a respins solicitarea cancelarului austriac Karl Nehammer de finanţare a construirii gardului, potrivit agenției APA. „În bugetul Uniunii Europene nu sunt prevăzute fonduri pentru aşa ceva. Prin urmare, dacă dăm bani pentru ziduri şi garduri, nu mai rămân bani disponibili pentru alte lucruri”, a spus Ylva Johansson înaintea reuniunii informale a miniştrilor de Interne din statele UE la Stockholm.

Încrezători pentru 2023

Ministrul de Interne român, Lucian Bode, susține, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că a abordat tema în spatele ușilor închise. „În dialogul cu partenerii europeni am adus în discuție subiectul care ne preocupă cel mai mult în momentul de față – aderarea României la spațiul Schengen. În context, am subliniat că România a îndeplinit și îndeplinește în continuare toate condițiile de aderare și am cerut soluționarea acestui dosar cât mai curând posibil”, a afirmat Bode.

De asemenea, ministrul de Interne s-a arătat încrezător atât în ceea ce privește deschiderea președinției suedeze a Consiliului UE, dar și a reluării dialogului cu omologul austriac. „Un prim pas important a fost făcut deja și apreciez decizia Președinției suedeze a Consiliului Uniunii Europene de a demara de îndată consultări cu toți partenerii europeni în vederea identificării modalităților concrete de a debloca acest dosar. În ceea ce privește relația cu Austria, am discutat cu omologul meu austriac, Gerhard Karner, și sunt încrezător că în perioada următoare vom relua dialogul bilateral, întrucât România are o așteptare legitimă ca Austria să își reconsidere poziția exprimată la vot în luna decembrie a anului trecut”.

Ivan Demerdjiev, ministrul bulgar al Internelor, a precizat pentru Euronews că aderarea e mai degrabă posibilă în președinția spaniolă a Consiliului UE, deci în a doua jumătate a lui 2023.

Ce spun eurodeputații români

Contactat de „Adevărul”, eurodeputatul Daniel Buda a menționat că întâlnirea informală a JAI are o agendă clară, pentru că încearcă să schițeze un plan pe tema migrației. „Sunt teme de migrație care trebuie rezolvate la nivelul Comisiei Europene și ele sunt discutate. Nu țin de noi, de Bulgaria, ci de întreaga Uniune”. Întrebat dacă are cunoștință de încredințarea unui mandat lui Lucian Bode (ministru de Interne), colegul său de partid, sau omologului din Bulgaria, să deschidă discuția pe tema Schengen, Buda a precizat: „Nu e cazul de ridicat problema de domnul Bode sau de altcineva. Nu cred că mai trebuie să gândim în logica de azi pe mâine. Ce vă pot spune cu siguranță e că anul acesta se prefigurează intrarea în Schengen”, a completat eurodeputatul PNL, fiind de părere că în momentul rezolvării situației cu Austria, care e una mai degrabă politică, un vot va fi dat.

Referitor la problema Bulgariei, care e condiționată de Olanda să facă anumite progrese în Justiție, Buda a punctat că la bulgari ar trebui să fie analizată doar partea tehnică, de asigurare a frontierelor, acolo unde sunt pregătiți, nu căutate alte motive.

La rândul său, eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu a precizat că „e regretabil” faptul că o temă ca Schengen nu e adusă în față, însă ar trebui abordat acest subiect la nivel de discuții informale.

Fără a da un termen clar privind avansarea pe tema Schengen, eurodeputatul PSD a menționat că trebuie căutată o soluție pentru a schimba atitudinea Austriei față de subiectul Schengen, fiind nevoie de intensificarea negocierilor. 

De altfel, Victor Negrescu i-a cerut încă de miercuri seară ministrei suedeze Jessika Roswall (Afaceri Europene), într-o intervenție din Parlamentul European, să sprijine aderarea țării noastre la spațiul Schengen și să combată veto-urile exercitate de Austria, dar și de Olanda.

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie