Concluzia întâlnirii Ciolacu-Timmermans: „Fermierii români vor primi un nou ajutor financiar din partea Comisiei Europene”

0
Publicat:

Președintele PSD a precizat, după întrevederea cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene că plecând de la o formulă „echitabilă” va exista un nou sprijin financiar pentru fermieri, fără a fi date alte detalii.

Fermierii români vor primi un nou ajutor financiar din partea Comisiei Europene, pe baza unei formule echitabile! Acesta este unul dintre rezultatele discuţiei pe care am avut-o astăzi cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans”, a scris, vineri, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Liderul PSD anunţă că a mulţumit, de asemenea, „pentru sprijinul puternic al socialiştilor europeni în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen ”.

Mă bucur să constat că această susţinere rămâne la fel de fermă din partea familiei noastre europene. În plus, am transmis că PSD va asigura implementarea integrală a PNRR şi va continua efortul pentru sprijinirea Ucrainei şi Republicii Moldova. PSD şi-a asumat responsabilitatea guvernării pentru a oferi stabilitatea de care are nevoie România”, a mai transmis liderul PSD.

Președintele social-democrat a precizat că, împreună cu Frans Timmermans, PSD va sărbători 130 de ani de social-democraţie în România.

Șefa Comisiei Europene a garantat noile fonduri

Ursula von der Leyen a declarat vineri că este recunoscătoare României pentru că a cerut mai mulți bani pentru compensarea fermierilor afectați de importurile de cereale din Ucraina.

  „Aș dori să subliniez marele succes al culoarelor de solidaritate care au permis Ucrainei să exporte cantități mari de cereale și alte produse agricole. Aceasta este pe lângă Inițiativa pentru cereale de la Marea Neagră, a doua mare inițiativă pentru a ajuta Ucraina să-și exporte cereale. În acest context, este important să ajutăm – și am discutat despre asta – fermierii noștri din Uniunea Europeană care trebuie să facă față consecințelor pieței. Pentru că acum vin multe cereale pe piața europeană, iar asta are o influență asupra prețurilor. Și, prin urmare, acele țări din prima linie care ajută cel mai mult nu ar trebui să sufere și să fie dezavantajate. Ca prim pas, am mobilizat peste 56 de milioane de euro din Rezerva Agricolă de Urgență. Dar acest lucru nu este suficient. Acest lucru a fost foarte clar în seara asta. Prin urmare, sunt recunoscătoare României care a făcut o moțiune și a cerut să analizăm creșterea acestei sume pentru fermierii din statele din prima linie”, a declarat președinta Comisiei Europene.

Declarația președintei CE survine solicitărilor făcute de președintele României, Klaus Iohannis, de a reanaliza situația, ținând cont că fermierii români se află într-o situație dificilă din cauza importurilor masive de cereale din Ucraina și trebuie sprijiniți ca urmare a pierderilor suferite.

Aceste lucruri nu pot fi rezolvate, după părerea mea, contabilicește. Sunt chestiuni complicate. Trebuia Comisia Europeană să țină cont că am făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina către piețele lumii. Nu au făcut-o , vom află de ce, e regretabil că astfel de abordări birocratice pun sub semnul întrebări bună credință a Comisiei”, a declarat joi președintele României.

  De altfel, vineri, Clubul Fermierilor Români a adresat o scrisoare deschisă către Prim-ministru, semnalând necesitatea unei abordări sistemice de răspuns la crize, pentru a reduce daunele și riscurile fermierilor români, pe fondul războiului din Ucraina. Clubul a solicitat un răspuns adecvat și coordonat din partea Guvernului și MADR pentru evitarea și limitarea pierderilor fermierilor români, a prejudicierii competitivității și a slăbirii poziției României de exportator pe piața cerealelor.  

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații