Ciucu, despre Nicușor Dan: „Mi-a blocat proiectele. Cred că a fost o influență din partea partidului lui Orban”

0
Publicat:

Primarul Sectorului 6 din București, Ciprian Ciucu, a acuzat o lipsă de comunicare a primarului general al Capitalei, Nicușor Dan. Într-un interviu pentru Digi24, Ciucu a afirmat că i-au fost blocate proiectelele. 

Nicuşor Dan şi Ciprian Ciucu la depunerea jurământului FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul din sectorul 6, Cirprian Ciucu, a afirmat că a încercat să colaboreze cu primarul Capitalei, deși nu a avut susținerea sa în timpul alegerilor, subliniind că și-a convins colegii să susțină proiectele primarului Capitalei în Consiliu. 

„PNL nu are o datorie morală față de Nicușor Dan în acest moment pentru că i-a susținut permanent proiectele, a votat tot ce a vrut domnia sa. Mai mult, și-a asumat anumite politici, cum ar fi ce se întâmplă pe zona de parcări, ceea ce este revoluționar din punctul meu de vedere. Cu toate că nu a avut niciun fel de problemă în Consiliul General, cu toate că nu i-am creat niciun fel de probleme, știți vorba aceea – e nevoie de doi ca să dansezi – degeaba se duce cineva și face invitații dacă celălalt nu este receptiv. Răspunsul a fost, din păcate, și aici e marea mea dezamăgire că nu doar că, cumva nu m-a ajutat să implementeze proiectele de care aveam nevoie – de avize de construire ș.a.m.d., dar mi le-a blocat, acesta e adevărul”, a afirmat Ciucu într-un interviu pentru Digi24.

Primarul din Sectorul 6 a mai susținut că nici nu a primit vreo explicație pentru refuzuri. <<Doar promisiuni – săptămâna viitoare, săptămâna viitoare. Nu se concretizau niciodată. De aici vine dezamăgirea, pentru că puteam să facem lucruri faine, multe lucruri faine împreună. Și nu, n-am primit niciun fel de explicație. Cred că a fost o influență pe-acolo din partea partidului domnului Orban – „izolează-l pe Ciucu, blochează-i proiectele să nu crească” ș.a.m.d. Și sectorul 6 are multe proiecte care sunt dependente de Primăria Generală>>, a mai afirmat Ciucu. 

„În concluzie la discuția cu domnul Nicușor Dan – Din punctul meu de vedere, mai mult decât am făcut și personal și politic în relația cu domnia sa nu văd ce puteam face și nu am primit măcar o dată un telefon – nu eu, Ciprian Ciucu, oricine ar fi primar – să mă întrebe ce probleme sunt în Sectorul 6, pot să vă ajut cu ceva? Eu l-am tot sunat până n-am mai sunat. De aici zic că vine dezamăgirea și dezamăgirea mea este cât se poate de sinceră. Nu mai avem comunicare, doar instituțională, trimitem adrese, ni se răspunde, dacă ni se răspunde și cam asta este tot, din păcate. Cred că un primar general trebuie să fie, în primul rând lider – să zică asta e viziunea mea pe acea direcție, să cheme primarii de sector să-i coordoneze, și acest lucru nu s-a întâmplat niciodată pe niciun domeniu”, a mai spus primarul Sectorului 6.

Mai multe pentru tine:
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală