Ciucu, despre Nicușor Dan: „Mi-a blocat proiectele. Cred că a fost o influență din partea partidului lui Orban”
0Primarul Sectorului 6 din București, Ciprian Ciucu, a acuzat o lipsă de comunicare a primarului general al Capitalei, Nicușor Dan. Într-un interviu pentru Digi24, Ciucu a afirmat că i-au fost blocate proiectelele.
Primarul din sectorul 6, Cirprian Ciucu, a afirmat că a încercat să colaboreze cu primarul Capitalei, deși nu a avut susținerea sa în timpul alegerilor, subliniind că și-a convins colegii să susțină proiectele primarului Capitalei în Consiliu.
„PNL nu are o datorie morală față de Nicușor Dan în acest moment pentru că i-a susținut permanent proiectele, a votat tot ce a vrut domnia sa. Mai mult, și-a asumat anumite politici, cum ar fi ce se întâmplă pe zona de parcări, ceea ce este revoluționar din punctul meu de vedere. Cu toate că nu a avut niciun fel de problemă în Consiliul General, cu toate că nu i-am creat niciun fel de probleme, știți vorba aceea – e nevoie de doi ca să dansezi – degeaba se duce cineva și face invitații dacă celălalt nu este receptiv. Răspunsul a fost, din păcate, și aici e marea mea dezamăgire că nu doar că, cumva nu m-a ajutat să implementeze proiectele de care aveam nevoie – de avize de construire ș.a.m.d., dar mi le-a blocat, acesta e adevărul”, a afirmat Ciucu într-un interviu pentru Digi24.
Primarul din Sectorul 6 a mai susținut că nici nu a primit vreo explicație pentru refuzuri. <<Doar promisiuni – săptămâna viitoare, săptămâna viitoare. Nu se concretizau niciodată. De aici vine dezamăgirea, pentru că puteam să facem lucruri faine, multe lucruri faine împreună. Și nu, n-am primit niciun fel de explicație. Cred că a fost o influență pe-acolo din partea partidului domnului Orban – „izolează-l pe Ciucu, blochează-i proiectele să nu crească” ș.a.m.d. Și sectorul 6 are multe proiecte care sunt dependente de Primăria Generală>>, a mai afirmat Ciucu.
„În concluzie la discuția cu domnul Nicușor Dan – Din punctul meu de vedere, mai mult decât am făcut și personal și politic în relația cu domnia sa nu văd ce puteam face și nu am primit măcar o dată un telefon – nu eu, Ciprian Ciucu, oricine ar fi primar – să mă întrebe ce probleme sunt în Sectorul 6, pot să vă ajut cu ceva? Eu l-am tot sunat până n-am mai sunat. De aici zic că vine dezamăgirea și dezamăgirea mea este cât se poate de sinceră. Nu mai avem comunicare, doar instituțională, trimitem adrese, ni se răspunde, dacă ni se răspunde și cam asta este tot, din păcate. Cred că un primar general trebuie să fie, în primul rând lider – să zică asta e viziunea mea pe acea direcție, să cheme primarii de sector să-i coordoneze, și acest lucru nu s-a întâmplat niciodată pe niciun domeniu”, a mai spus primarul Sectorului 6.