Ciucă și Bode și-au certat colegii parlamentari. Cum arată negocierile pentru comasare SURSE

0
Publicat:

Președintele PNL și secretarul general al partidului i-au luat la rost pe colegii parlamentari în cadrul unei ședințe care a avut loc astăzi. Criticile au fost referitoare la faptul că liberalii nu sunt prezenți la voturile din plen, potrivit unor surse liberale.

FOTO: Mediafax

Nicolae Ciucă și Lucian Bode și-au certat colegii parlamentari. Cel din urmă le-a reproșat acestora că „dă prost în fața PSD” să fie mai puțini la voturile din plen.

De asemenea, potrivit surselor liberale, Lucian Bode a precizat în timpul ședinței că spera ca în termen de două luni să fie rezolvată cu PSD și problema comasării alegerilor parlamentare.

Daniel Fenechiu, liderul de grup al PNL de la Senat, a transmis conducerii partidului că nu există probleme în acest sens în camera inferioară din Senat. Însă, cele mai mari probleme la prezența la vot sunt în Senat, nu în Camera Deputaților.

Cursă contra cronometru pentru comasarea alegerilor

Liberalii fac tot posibilul să-i convingă pe social-democrați să accepte comasarea localelor cu parlamentarele. Scopul politic: aportul pe care aleșii locali îl aduc, PNL având o tradiție în a pierde numeroase voturi între cele două rânduri de alegeri 

Liderii PNL ar urma ca săptămâna aceasta să prezinte celor din PSD o analiză privind posibilitatea comasării alegerilor, accentul fiind pus pe ideea pachetului locale-parlamentare. Surse din conducerea PNL au precizat pentru „Adevărul“ că o decizie privind comasarea trebuie luată imediat, pentru ca legislația să fie la cheie până în toamnă, în caz contrar fiind probleme de constituționalitate, ceea ce ar da emoții Puterii, în cazul în care ar fi sesizate Curtea Constituțională și Comisia de la Veneția. 

Nu mai puțin de patru acte normative ar trebui să modifice Coaliție în următoarele săptămâni, pentru a fi creat cadrul legal de pregătire a comasării, susțin surse din Coaliție. Însă totul depinde de PSD, care încă e în etapa în care cântărește dacă e și în avantajul său comasarea.

Liberalii au venit cu tot felul de argumente în favoarea comasării, de la cele economice, evitarea „oboselii electorale“ (dat fiind că în 2024 sunt patru rânduri de alegeri), evitarea blocării administrației și așa mai departe. Însă un argument despre care nu au suflat o vorbă și care este, de fapt, factorul declanșator al urgentării stabilirii comasării e cel reprezentant de faptul că între locale și generale PNL pierde foarte multe voturi. E chiar un dezastru pentru liberali, dovadă fiind ultimele teste electorale, din 2016 și 2020, unde aleșii locali, după ce au tras pentru ei, la parlamentare nu au mai mobilizat electoratul. În 2016, la locale obțineau 32%, pentru ca jumătate de an mai târziu să ia aproximativ 20% la parlamentare. În 2020, cu un PNL la guvernare, în mai puțin de trei luni liberalii au pierdut 5% (scădere de la 2,66 milioane de voturi la 1,49 milioane de voturi).

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce 2026 va fi un an important pentru familia regală britanică? Evenimentul marcant pe care îl va trăi Prințul George
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova