Ciucă, întâlnire cu ambasadoarea Greciei la Bucureşti. Discuții despre cooperarea economică și interconectarea regională

0
Publicat:

Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, marți, cu noua ambasadoare a Greciei la București, Lili Evangelia Grammatika, și au discutat printre altele despre cooperarea economică dintre țările noastre și interconectarea regională. Ciucă a transmis aprecierea autorităţilor române pentru susţinerea oferită de Grecia în favoarea admiterii ţării noastre în Spaţiul Schengen şi în OCDE.

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, cu ambasadoarea Greciei, Evangelia Grammatika Foto: Facebook

„M-am văzut în această dimineață cu Excelența Sa Evangelia Grammatika, noua ambasadoare a Greciei în România. Republica Elenă este unul dintre cei mai importanți parteneri ai noștri din regiune, ambele țări având strânse colaborări atât în cadrul UE, cât și în interiorul Alianței Nord-Atlantice. I-am transmis aprecierea autorităților de la București pentru susținerea pe care țara sa a manifestat-o deschis în favoarea admiterii României în Spațiul Schengen și în OCDE”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

Președintele Senatului a afirmat că în mandatul noii ambasadoare a Republicii Elene, cooperarea economică dintre cele două ţări se poate extinde.

„În mandatul său, care tocmai a început, cooperarea economică dintre țările noastre se poate extinde. De exemplu, în domeniul energetic și în materie de transporturi există deja un interes spre o mai bună interconectare regională. De asemenea, am reiterat sprijinul comun pentru Ucraina în fața agresiunii ruse, pentru găsirea unei soluționări pașnice a situației din Gaza, dar și pentru extinderea Uniunii Europene în regiune”, a conchis Ciucă.

De altfel, potrivit Ambasadei Greciei la București, în cadrul întâlnirii dintre liderul Senatului Nicolae Ciucă și ambasadoarea Lili Evangelia Grammatika, s-a discutat printre altele despre  Declarația comună pentru promovarea cooperării economice și politice, cosemnată în 2022 și respectiv despre importanța implementării acesteia prin finalizarea Planului de acțiune aferent.

A fost confirmat, de asemenea, interesul comun pentru promovarea interconectării porturilor din Grecia - Bulgaria - România, care va contribui la creșterea securității Mării Negre, precum și a rezilienței regiunii mai largi. Cele două părți au subliniat, de altfel, importanța sprijinirii Ucrainei și a Republicii Moldova, precum și a perspectivei europene a Balcanilor de Vest. În cele din urmă, au convenit asupra oportunității de a revitaliza cooperarea parlamentară bilaterală”, a precizat sursa citată.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri cu noua ambasadoare a Greciei la Bucureşti, Lili Evangelia Grammatika, că prietenia dintre cele două state este reflectată de o agendă „extrem de bogată".

Prietenia dintre România şi Grecia este reflectată de o agendă extrem de bogată de contacte politico-diplomatice la nivel politic, precum şi de un dialog foarte constructiv şi substanţial cu UE şi NATO”, se arată într-o postare a Guvernului pe reţeaua X, fostă Twitter.  

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?