Ciucă, discuție cu delegația Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România

0
Publicat:

Premierul României s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu delegația Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR). Principala temă abordată în cadrul discuției a fost reducerea deficitului balanței comerciale.

Ciucă, întâlnire cu Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România FOTO:GOV.RO

Principală tema abordată în cadrul întrevederii a fost problematica reducerii deficitului balanței comerciale, în contextul în care deficitul comercial pe primele 8 luni din 2022 a crescut cu 7,381 miliarde euro, la 22 miliarde de euro, pe fondul unei majorări puternice a costului cu resursele energetice și a sancțiunilor impuse Federației Ruse”, se arată în comunicatul de presă transmis de Guvern.

În cadrul discuției, premierul a subliniat preocuparea Guvernului de a susține producătorii români, dar și categoriile vulnerabile de români. Nicolae Ciucă a amintit că „România va fi a șasea beneficiară din UE a fondurilor alocate prin REPowerEU, planul Comisiei Europene menit să asigure independența Europei față de combustibilii fosili din Rusia și să accelereze tranziția verde”.

Potrivit comunicatului de presă, principalele aspecte aduse în discuție de mediul privat au vizat „nevoia de sprijin pentru promovarea exportatorilor români, derularea unor mecanisme care să le permită păstrarea și creșterea competitivității pe piețele europene, precum și reziliența economică, prin asigurarea lanțurilor locale de aprovizionare cu materie primă”.

“Prioritatea Guvernului în toate această perioadă a fost protejarea cetățenilor și economiei de efectele crizelor pe care le traversăm. Pachetele guvernamentale ”Sprijin pentru România” vor continua să fie implementate, dar și îmbunătățite, în urma întâlnirilor pe care le avem cu mediul de afaceri. Sunt convins că noua Agenție Română pentru Investiții și Comerț Exterior va reuși să ofere suportul necesar companiilor românești exportatoare pentru a-și dezvolta afacerile pe piețele europene și internaționale. Totodată, perspectivele oferite de aderarea noastră la Schengen și OCDE vor deschide noi oportunități pentru întreprinzătorii noștri, pe care suntem pregătiți să-i susținem în continuare”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă, potrivit sursei citate.

La întâlnirea cu delegația Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România au luat parte și șeful Cancelariei Prim–Ministrului, Mircea Abrudean, Secretarul General al Guvernului, Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Economiei, Florin Spătaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Constantin Cadariu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, precum și secretarul de stat Dan Drăgan, din cadrul Ministerului Energiei, se arată în comunicatul de presă.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța