Cîţu, despre Certificatul COVID: Nu este mort, e la Camera Deputaţilor. Din păcate nu a fost susţinut de partenerii de coaliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / George Călin

Florin Cîţu a indicat PSD drept principalul responsabil pentru tergiversarea adoptării proiectului de lege privind Certificatul COVID, iniţiativă blocată la Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor.

„Există un proiect de lege care (...) Nu este mort, e la Camera Deputaţilor, Din păcate nu a fost susţinut de actualii partenerii de coaliţie. Eu cred că e o variantă de compromis, e soluţia cea mai bună”. a subliniat Florin Cîţu, într-un interviu acordat Televiziunii Române.

Întrebat dacă vor mai fi discuţi în următoarele şedinţe ale Coaliţie, preşedintele PNL a precizat: „Întotdeauna va fi pe masa Coaliţiei. UDMR îl susţine, că l-au semnat cu mine”. 

Florin Cîţu a precizat că în cazul Certificatului COVID tot ce contează este voinţa personală, apoi cea politică şi a dat exemplul său, care a semnat alături de mai mulţi UDMR-işti proiectul de lege şi l-au depus la Parlament, fără a se folosi de Guvern.

„E foarte simplu şi pentru domnul deputat (n.r. - Alexandru Rafila), dacă are un proiect. În Coaliţie voi aduce subiectul pe masă”, a completat Florin Cîţu. 

În prezent proiectul de lege este blocat la Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor, acolo unde a ajuns la finalul lunii octombrie. Iniţiativa are mai multe zeci de amendamente depuse şi aşteaptă avizele de la comisiile de specialitate, apoi raportul comun al mai multor comisii. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a