Ciolacu: Posibilitatea preluării conducerii Consiliului European de către președintele Iohannis, o mândrie

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu susține că nu cunoaşte detalii privind posibilitatea ca actualul şef al statului Klaus Iohannis să ocupe funcția de șef al Consiliului European, dar că „este o mândrie” că un român ar putea ajunge în acest post.

Președintele Iohannis ar putea prelua conducerea Consiliului European FOTO Inquam Photos

„Speculaţiile au pornit de la faptul că actualul preşedinte al Consiliului a anunţat că va candida primul pe listă în Belgia. (...) La nivelul Uniunii Europene sunt trei funcţii importante: preşedintele Consiliului, Comisia Europeană şi Parlamentul European. Există negocieri întotdeauna. Eu am spus un lucru: pentru mine - indiferent de câtă lume o să mă înjure pentru ceea ce pot să vă spun - puţin important este numele, faptul că un român ajunge preşedintele Consiliului European pentru mine este o mândrie”, asusținut premierul Marcel Ciolacu într-un interviu la Antena 3 CNN, întrebat în legătură cu posibilitatea plecării președintelui de la șefia țării, potrivit Agerpres.

Șeful Guvernului român a mai afirmat însă că nu cunoaște detalii. „N-am avut discuţii cu preşedintele României în privinţa acestui lucru. N-am avut discuţii eu, Marcel Ciolacu, până acum cu vreun lider marcant european pe această perspectivă, dar contextul acesta este”, a argumentat Ciolacu. 

„Cutumiar, ar trebui ca statul care are preşedinţia Consiliul European, respectiv acum Belgia, urmând după 1 iulie să fie la Ungaria, să preia şi şefia Consiliului. Sunt scenarii de lucru că poate să fie domnul prim-ministru Orban (al Ungariei - n.r.) preşedintele Consiliului European. Se poate alege un preşedinte între 1 iulie şi octombrie, când oricum ar fi ales noul preşedinte al Consiliului”, a mai adăugat premierul Ciolacu.  

Totodată, premierul României a subliniat că „sunt foarte multe speculaţii şi scenarii”, iar „de obicei, cele trei funcţii s-au împărţit între marele familii europene”.

„Cred că este departe, aşa cum am spus: oamenii hotărăsc cu totul altceva în ultimul timp. Am văzut ce s-a întâmplat în Olanda, vom vedea ce se va întâmpla la europarlamentare, când vor fi în toate ţările europene. Da, contextul internaţional acum este foarte important, este foarte important ca liderii politici din România, la orice nivel, că este Parlament, că este preşedintele României, că este prim-ministru, că este ministrul de Externe, trebuie să fim conectaţi la toate problemele, nu numai europene”, a mai afirmat premierul. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă