Ciolacu, întrevederi cu Maia Sandu și emisarul special al președintelui SUA pentru climă, în marja Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări

0
Publicat:

Premierul României se va întâlni miercuri, 6 septembrie, cu președinta Republicii Moldova și emisarul special al președintelui SUA pentru climă, în marja Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări. De asemenea, Ciolacu va avea o serie de întâlniri și cu șefi din domeniul privat.

Marcel Ciolacu, premierul României FOTO: GOV

„Premierul Marcel Ciolacu va avea mâine, 6 septembrie, la ora 10.00, la Palatul Victoria, o întrevedere cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în contextul organizării la București a Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări (I3M) și a Forumului de Afaceri I3M, în perioada 6-7 septembrie 2023”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

De asemenea, Marcel Ciolacu va avea o întrevedere, miercuri, la ora 14:00, cu John Kerry, emisar special al președintelui Statelor Unite ale Americii pentru climă, în contextul organizării la București a Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări (I3M) și a Forumului de Afaceri I3M, în perioada 6-7 septembrie 2023.

Sursa citată arată că șeful Executivului va fi gazda sesiunii de deschidere a Forumului de Afaceri, la care vor participa înalți oficiali: președintele României, Klaus Iohannis, președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, țară coinițiatoare a Inițiativei celor 3 Mări, prim-ministrul Croației, Andrej Plenković, țară coinițiatoare a Inițiativei celor 3 Mări, președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, țară care a găzduit ediția de anul trecut a Summit-ului și Forumului celor 3 Mări, președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, țară ce va organiza Summit-ul și Forumul de afaceri al Inițiativei celor 3 Mări în 2024. Invitat special al Forumului de Afaceri este John Kerry, emisar special al președintelui Statelor Unite ale Americii pentru climă.

„Sesiunea la nivel înalt va fi urmată de patru paneluri pe teme prioritare atât din perspectiva Uniunii Europene, cât și a relației transatlantice: energie, transporturi, digitalizare, investiții. Scopul Forumului de Afaceri I3M este de a cataliza investițiile în infrastructură pe axa Nord-Sud și de a reconfigura relațiile de vecinătate din regiune, mai ales în contextul perturbărilor multiple și prelungite generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”; arată sursa citată.

Guvernul precizează că inițiativa celor Trei Mări (Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică) este o platformă politică flexibilă și informală care reunește 12 state membre ale Uniunii Europene situate între cele trei mări menționate - Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.

Întrevederile premierului

Potrivit Guvernului, premierul Marcel Ciolacu va avea mâine, 6 septembrie, la Palatul Victoria, o serie de întrevederi bilaterale, în contextul organizării la București a Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări (I3M) și a Forumului de Afaceri I3M, în perioada 6-7 septembrie 2023.

Începând cu ora 11:00, premierul României se întâlnește cu Sebastian Gros, director pentru Afaceri Guvernamentale Europa al companiei Apple. 

La ora 11:45, șeful Executivului are o întrevedere cu Michael Punke, vicepreședinte pentru politici publice globale al companiei Amazon.

Începând cu ora 12:30, premierul se întâlnește cu David N. Barnes, vicepreședinte pentru politica globală a forței de muncă al companiei IBM.

Ulterior, la ora 15:30, șeful Executivului se va întâlni cu John Hopkins, CEO al companiei NuScale Power. La ora 16:30, Marcel Ciolacu va avea o întrevedere cu Raymonde Gagne, președinta Senatului Canadei

Ultima întrevedere a premierului Ciolacu va avea loc la ora 18:00,  cu Georgios Stassis, CEO al Public Power Corporation (PPC).

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea