Ciolacu, întrevedere cu primarul Romei: Guvernul vrea să contribuie la restaurarea Statuii Sfântului Petru de pe Columna lui Traian

0
Publicat:

Prim-ministrul Marcel Ciolacu s-a întâlnit, miercuri, în cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în Italia, cu primarul orașului Roma, Roberto Gualtieri. Șeful Guvernului i-a transmis oficialului italian una dintre dorințele diasporei noastre din acea regiune.

Premierul Marcel Ciolacu cu primarul orașului Roma, Roberto Gualtieri Foto: Instagram

În cadrul discuțiilor cu primarul orașului Roma, Roberto Gualtieri, premierul Marcel Ciolacu a subliniat „evoluția ascendentă a relației româno-italiene din ultimul an, precum și excelenta integrare a comunității românești din Italia, facilitată și de eforturile autorităților italiene”, potrivit unui comunicat al Executivului.

În discuția purtată cu edilul Capitalei italiene, prim-ministrul român i-a transmis acestuia și câteva dintre așteptările comunității noastre din Italia, inclusiv aceea de a avea propria catedrală ortodoxă la Roma.

Importanța românilor pentru statul italian

Românii reprezintă cea mai numeroasă comunitate de străini din Italia, sunt cetățeni europeni, bine integrați, care își doresc păstrarea legăturii spirituale cu țara de origine”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul român i-a transmis oficialului italian că statul nostru ar putea contribui financiar la restaurarea Statuii Sfântului Petru de pe Columna lui Traian.

Evocând, totodată, încărcătura simbolică pe care o au unele dintre monumentele din centrul Romei, premierul Marcel Ciolacu a exprimat disponibilitatea Guvernului român de a contribui financiar la restaurarea Statuii Sfântului Petru de pe Columna lui Traian, monument emblematic care ilustrează legăturile istorice profunde dintre România și Italia”, notează sursa citată.

Premierul Marcel Ciolacu a început miercuri o vizită de două zile în Republica Italiană unde va participa la cea de-a treia ședință comună a Guvernelor României și Italiei, organizată la 13 ani după precedentul summit interguvernamental.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne