Ciolacu, întâlnire cu ministrul de interne italian: Contăm pe sprijinul neclintit pentru aderarea la Schengen

0
Publicat:

Președintele Camerei Deputaților s-a întâlnit astăzi cu ministrul de interne italian, Mattteo Piantedosi, ocazie cu care acesta a reconfirmat sprijinul Italiei în vederea aderării României la spațiul Schengen.

„I-am mulțumit astăzi ministrului de interne italian, Matteo Piantedosi, unul dintre cei mai vocali avocați ai cauzei României în vederea aderării la spațiul Schengen. De altfel, oficialul italian mi-a confirmat că va susține în continuare, cu tărie, demersul nostru”, se arată într-o postare a liderului PSD.

Marcel Ciolacu susține că Româna nu împărtășește „miopia altor lideri europeni”, precizând poziția Austriei referitoare la aderarea la Schengen a României și Bulgariei.

„Roma nu împărtășește miopia altor lideri europeni, precum cei din Austria, care, în loc să abordeze problemele europene din perspectiva tuturor statelor membre, se limitează să acționeze pe considerente interne și pur electorale. De aceea, am menționat că nu garduri noi între statele europene reprezintă o soluție! Nu este nici eficient și nici etic să fim separați, așa cum vor unii lideri austrieci”, a precizat acesta.

De asemenea, liderul PSD a afirmat că România dorește actualizarea Parteneriatului Strategic pe care îl are cu Italia încă din 1997, precizând că „împreună putem îmbunătăți acest liant diplomatic menit să ajute inclusiv comunitatea de peste 1,2 milioane de români pentru care statul italian a devenit a doua casă”.

„Contăm pe ministrul de interne al Italiei, Matteo Piantedosi, pentru sprijinul neclintit pentru aderarea României la spațiul Schengen. Ne angajăm să continuăm lupta împotriva tuturor activităților ilicite și crimei organizate care afectează Uniunea Europeană”, a scris Marcel Ciolacu, într-o postare pe Twitter.

Președintele Camerei Deputaților se află, în perioada 16-17 februarie, într-o vizită oficială în Italia, la Roma. În cadrul acestei vizite, liderul PSD va participa la o reuniune a delegațiilor română și italiană, va avea o întrevedere cu primarul Romei, cu ministrul de interne italian. La finalul vizitei, Marcel Ciolacu va avea o întâlnire cu reprezentanți ai comunităților eparhiale din Regiunea Lazio.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!