Ciolacu insistă cu impozitarea progresivă. Replica PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liberalul Florin Roman a subliniat că menținerea cotei unice privind impozitarea este linia roșie „peste care nu se trece” cu PNL la guvernare, susținând că impozitarea cu 1% din cifra de afaceri pentru marile companii loveste in principal in companiile cu capital romanesc. Precizările vin în contextul în care șeful PSD a afirmat că va continua să susțină, în calitate de premier, modificarea cotei de impozitare.   

FOTO Arhivă Adevărul

În urma unei întâlniri a social-democraților, șeful PSD, Marcel Ciolacu, aflat în pragul preluării mandatului de premier, a amintit de măsura impozitării progresive, precizând că în ceea ce priveşte noul program de guvernare, îşi va continua demersul ca „la un moment dat România să intre într-o impozitare progresivă”.

„Ne-au atras atenţia şi Comisia Europeană şi Banca Mondială, este vorba de excepţiile pe care le avem şi care sunt în acest moment, nu mai creează un climat concurenţial corect. Îmi menţin părerea că marile companii ar trebuie să plătească cel puţin 1% din cifra de afaceri”, a mai spus Marcel Ciolacu. 

Roman: Nu va exista nici un impozit progresiv

În replică, liberalul Florin Roman a transmis într-un mesaj pe Facebook că „nu va exista nici un impozit progresiv, așa cum susțin liderii social-democrații”.

„Vom apăra cota unica, pentru ca trebuie sa încurajam munca. Poate ca social-democrații ar putea începe cu scăd! Cota unica este linia roșie peste care nu se trece cu PNL in guvern”, a continual Roman. 

Totodată, liberalul a susținut că „impozitarea cu 1% din cifra de afaceri pentru marile companii, loveste in principal in companiile cu capital romanesc”, precizând că „asta nu este patriotism economic, este protejarea companiilor străine”.

În luna mai, reşedintele PSD a declarat că susţine impozitarea progresivă, menționând însă că măsura nu poate fi introdusă până când Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) nu va fi complet digitalizată.

Totodat, într-un interviu pentru „Adevărul” privind viitorul guvernării, social-democratul Gabriel Zetea, întrebat dacă impunere unui impozit progresiv este uun obiectiv pentru PSD în 2024, a explicat că  este nevoie de un acord privind o decizie politică pe acest subiect și „e nevoie de un timp de pregătire a economiei românești pentru un nou model de impozitare”.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă