Ciolacu: Impactul asupra agriculturii și poluarea aerului, principalele îngrijorări ale românilor în ce privește schimbările cliamatice

0
Publicat:

Premierul României susține că transformarea economiei țării într-una verde și digitală este un proces pe termen lung care necesită un plan național puternic și asumat de toate forțele politice, de business și civice.

Marcel Ciolacu, premierul României FOTO: Inquam Photos

„Atenuarea efectelor schimbărilor climatice pe termen scurt, mediu și lung este o prioritate pentru Guvernul României. Creștem reziliența și sustenabilitatea sistemului energetic și agricol din România, îmbunătățim managementul resurselor de apă și minerale și dezvoltăm politici naționale și locale de creștere a rezilienței climatice atât în mediul urban cât și rural”, a precizat Marcel Ciolacu, prin consilierul de stat Mihaela Frăsineanu participanților la cea de-a doua ediție a ”Climate Change Summit”.

Șeful Executivului a punctat că la Guvernului își desfășoară activitatea Comitetul Interministerial pentru gestionarea efectelor produse de schimbările climatice în agricultură, un bun exemplu de reacție rapidă: de la alocarea rapidă a fondurilor pentru lucrări de investiții în sistemul de irigații la alocarea la timp a subvențiilor pentru fermieri și investiții pentru eficientizarea consumului de energie, se menționează în mesajul prim-ministrului.

„Atât prin Planul Național de Redresare și Reziliență, cât și prin celelalte instrumente financiare europene și naționale, în bună colaborare cu mediul privat și de investiții, suntem convinși că putem dezvolta soluții pentru viitor astfel încât România anului 2030 să fie mai bine pregătită în fața provocărilor climatice ale viitorului. Țara noastră este semnatară a Pactului de la Paris și își asumă puternic angajamentul ca până în 2050 să reducă emisiile cu efect de seră. Credem că transformarea economiei României într-una verde și digitală este un proces pe termen lung care necesită un plan național puternic și asumat de toate forțele politice, de business și civice”, a adăugat premierul.

Marcel Ciolacu a precizat că schimbările climatice au produs efecte asupra României: de la inundații, seceta prelungită, slaba calitate a aerului și sănătății publice.

„În studiul național efectuat în marja acestui eveniment, am observat că impactul negativ asupra agriculturii și poluarea aerului sunt primele două îngrijorări pentru români. Vreau să felicit autoritățile din subordonarea Guvernului României și autorităților locale pentru măsurile rapide pe care le-au luat, le încurajez ca alături de mediul privat și civic din România, să continuăm dezvoltarea de soluții pe termen lung”, a precizat șeful Executivului.

Premierul a punctat că Guvernele sunt cele care „pot educa pe tema circularității și pot crea politici, directive și alte reglementări care să încurajeze economia circulară, însă avem nevoie să ne uităm spre viitor cu încredere și ambiție”.

„Vă asigur de întreaga deschidere a mea cât și a membrilor Guvernului României pentru a găsi și implementa împreună soluții pentru viitor, cred că putem transforma România într-o țară cu adevărat sustenabilă”, a subliniat acesta.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie