Ciolacu, despre podul peste Dunăre: Este un prilej de mândrie. Devine un proiect reușit al României

0
Publicat:

Premierul României a precizat la inaugurarea podului peste Dunăre faptul că obiectivul reprezintă un prilej de mândrie pentru români și devine un proiect reușit al României. Ciolacu a punctat că podul reprezintă un exemplu al muncii în echipă și al colaborării internaționale. 

Marcel Ciolacu, premierul României FOTO: Inquam Photos

„Sunt onorat să celebrăm astăzi munca serioasă și de bună calitate. Prin inaugurarea acestui pod spectaculos România transmite Europei și lumii întregii un mesaj clar: că vrem, știm și mai putem să ne construim destinul ca o națiune puternică și mândră. Podul suspendat pe care ne aflăm este un exemplu în multe privințe, un exemplu al muncii în echipă, al cooperării internaționale într-o lume modernă și plină de provocări”, a declarat premierul României.

Marcel Ciolacu a punctat că cele 500 de milioane de euro investite în podul peste Dunăre s-au întors în mare parte în economia românească, beneficiare fiind familiile a mii angajați din Brăila, Tulcea și Galați care lucrează și au lucrat la îndeplinirea acestui obiectiv.

„Deschiderea acestui pod aduce o serie de beneficii importante pentru întreaga zona, cel mai clar și direct este economia de timp și carburant pentru transporturile rutiere, adică posibilitatea ca transportatorii români să poate fi mai competitivi”, a punctat premierul României. 

Marcel Ciolacu a subliniat că inaugurarea podului peste Dunăre este un prim pilon la un proiect fundamental al statului român, acela de a fi un actor cheie în procesul de reconstrucție a Ucrainei.

„Acest pod devine un proiect reușit al României, un proiect pentru care toți cei au muncit merită felicitați, fiindcă pandemia și războiul din Ucraina i-au întârziat, dar nu i-au putut bloca. Este un pas important și sunt ferm convins că vor urma și alții. Sper, mai ales acum când ne-am strâns atât de mulți demnitari, văzând amploarea acestui proiect, sper să vedem și latura mai puțin de mândrie, faptul că astfel de obiective s-au îndeplinit mult prea puțin ținând cont de așteptările românilor”, a afirmat premierul României. 

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor