Când vor avea loc alegerile europarlamentare din 2024

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unui anunț al șefei Parlamentului European, Roberta Metsola, viitorii membrii ai Legislativului european ar urma să fie aleși în iunie, aceasta fiind prima rundă de alegeri din cele patru pentru România în anul 2024.

FOTO Arhivă Adevărul

Potrivit unui anunț postat pe Twitter al șefei Parlamentului European, alegerile europarlamentare ar urma să se desfășoare în toate statele membre UE în perioada 6-9 iunie 2024.  

Având în vedere că în România alegerile se pot organiza duminica, europarlamentarele din 2024 ar urma să aibă loc în țara noastră duminică, 9 iunie.

  Alegerile au loc o dată la cinci ani și sunt cele mai mari alegeri transnaționale din lume, iar în urma alegerilor, Parlamentul votează pentru a alege noul șef al Comisiei Europene, care este organul executiv al UE, și pentru a aproba întreaga echipă de comisari.

Alegerile europarlamentare în România sunt primele din anul electoral 2024, tot anul viitor urmând să se desfășoare și localele, parlamentarele și prezidențialele.

Discuții pentru comsarea alegerilor

În acest context, la nivelul Coaliției de guvernare se discută posibilitatea comasării a două runde de scrutin, nefiind însă posibilă comasarea cu alegerile europarlamentare. 

Totodată, provlema comasării alegerilor trebuie să aibă în vedere și o decizie mai veche a Curții Constituționale a României, care prevede că soluția comasării încalcă mai multe drepturi constituționale.  

  Argumentele sunt reducerea cheltuielilor economice, posibila „oboseală“ electorală (dacă îi chemi pe oameni de prea multe ori la vot, s-ar putea ca la ultimele, parlamentarele, prezența să fie foarte mică), evitarea blocării administrației, cât mai puțin timp pentru o posibilă instabilitate politică (în condițiile unui război la graniță), dar și datele din sondajele făcute la comanda PNL, prin care două treimi dintre respondenți sunt de acord cu comasarea alegerilor.

Un alt argument, punctat de surse de la vârful PNL pentru „Adevărul“, este că liberalii pot fi ajutați de numărul mare de edili, dacă reușesc să lipească localele de vreun rând de alegeri. „În schimb, în varianta unei comasări prezidențiale-parlamentare, suntem condamnați să avem un politician puternic, care să domine o competiție cu Ciolacu. Așadar, nu un neconflictual, cum e Ciucă“, susține un vicepreședinte PNL, sub protecția anonimatului.  

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!