Când anunță PSD candidatul pentru prezidențiale. Ce spune Ciolacu despre susținerea unui candidat independent

0
0
Publicat:

Partidul Social Democrat se va reuni pe 24 august într-un congres pentru a-și alege noua conducere și pentru a desemna candidatul la alegerile prezidențiale, a anunțat președintele PSD, Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Președintele PSD Marcel Ciolacu FOTO Arhivă

„S-a stabilit că pe data de 24 august va fi congresul ordinar al Partidului Social Democrat. Mai sunt 9 judeţe care nu au avut loc conferinţe de alegeri şi, în următoarea lună, până pe 12 august, va exista un calendar ca aceste organizaţii să ţină conferinţele de alegeri interne. Se face un calendar cu conferinţele judeţene, tot în această lună, pentru alegerea delegaţilor la congres. Repet, vorbim despre un congres ordinar", a declarat liderul PSD.

Acesta a fost întrebat despre o afirmație a sa, potrivit căreia PSD ar trebui să susțină un candidat independent la alegerile prezidențiale și dacă plănuiește să propunăă acest lucru. 

„Am făcut acum o echipă condusă de secretarul general, care se ocupă de organizarea congresului. Şi la următorul Consiliu Politic Naţional vom face procedurile pentru cine doreşte să candideze pentru funcţia de preşedinte. El va fi ulterior, aşa sunt procedurile interne ale partidului. La următoare şedinţă a CPN vom discuta acest lucru. În acest moment am vorbit de cum se candidează la congres, care este procedura, care sunt comisiile, cum ne organizăm - se face la Romexpo, care sunt delegaţii, tot ce înseamnă tehnic, conform statutului", a mai declarat el.

Marcel Ciolacu a adăugat, de asemenea, că o eventuală modificare a statutului partidului privind susținerea unui candidat independent se poate face numai la congres. 

„Acel lucru se poate face numai la congres. De aceea v-am zis că va fi un Consiliu Politic Naţional premergător congresului, cum e şi normal. Singura condiţie este foarte clară, nu mergem că trebuie să ai trei susţineri de la organizaţii. Nu, organizaţia de bază să-şi dea susţinerea pentru orice candidatură. Acelaşi lucru va fi şi pentru candidatura pentru funcţia de preşedinte al României (...) La următorul CPN veţi afla care sunt paşii de făcut", a afirmat Ciolacu.

Acesta a evitat să spună dacă-şi va depune candidatura pentru a fi desemnat prezidenţiabil al PSD, punctând că va respecta paşii stabiliţi în baza statutului partidului.

„Eu, în acest moment, fac paşii conform statutului PSD şi o să fac în continuare cum scrie în statut. Nu am să încalc acest statut. La următorul CPN veţi afla cum sunt paşii de făcut şi care e perioada de înscriere pentru această candidatură ", a subliniat Ciolacu.  

Totodată, Consiliul Politic Naţional al PSD a stabilit ca pe 31 august să aibă loc o întâlnire cu grupurile parlamentare ale social-democraţilor pentru a stabili priorităţile sesiunii parlamentare viitoare, a menţionat Ciolacu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani