Camera Deputaţilor cumpără 600 de măşti de gaze. Care este explicaţia Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Cdep.ro

Camera Deputaţilor urmează să achiziţioneze 600 de măşti de gaze, în valoare de peste 250.000 de lei. Potrivit unor explicaţii ale Camerei, legislaţia obligă instituţiile publice să reînnoiască periodic anumite stocuri. Deputaţii vor să mai cumpere piloni de delimitare a spaţiului, echipamente pentru afişare digitală, calculatoare, în timp ce senatorii vor achiziţiona servicii de mentenanţă la sistemele din sala de plen, potrivit e-licitatie.ro.

UPDATE- Camera Deputaţilor a oferit clarificări cu privire la achiziţia celor 600 de măşti împotriva gazelor. 

„Conform Legii 481/2004 privind protecţia civilă, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice şi operatorii economici au obligaţia să planifice şi să realizeze asigurarea materială şi financiară a protecţiei civile (art. 63, capitolul VIII, Secţiunea 1).

Înlocuirea echipamentelor vechi (ca urmare a depăşirii termenului de folosire în condiţii optime, impus de producător, precum şi a lipsei de pe piaţă a filtrelor pentru aceste modele) reprezintă o obligaţie a instituţiilor publice, conform legislaţiei în vigoare. Stocul de măşti contra gazelor, respectiv cel de cartuşe necesare acestora, trebuie reinnoite periodic, conform legislaţiei în vigoare.

Totodată, legea impune instituţiilor publice să prevadă, anual, în bugetul propriu, fonduri pentru cheltuielile necesare desfăşurării activităţilor de protecţie civilă. Menţionăm faptul că suma publicată în SEAP reprezintă o valoare estimată, preţul final urmând să fie stabilit după depunerea ofertelor, criteriul de contractare fiind preţul cel mai mic”, a transmis instituţia.

***

Ştirea iniţială

Pe lângă cele 600 de măşti de gaze, cu o valoare totală de 250.000 de lei, instituţia  achiziţionează şi 360 de piloni de delimitare, în valoare estimată de 302.521 lei. Dintre aceştia, 300 sunt cu bandă retractabilă pentru interior şi pentru exterior, iar 60 sunt popici de delimitare a spaţiului, informează Agerpres. 

Totodată, deputaţii vor achiziţiona şi 192 de calculatoare, dintre care 80 sunt calculatoare desktop pentru activitatea serviciilor Camerei Deputaţilor, 40 calculatoare laptop pentru pregătirea documentelor în timpul şedinţelor din plen, Biroului permanent şi din comisii, iar alte 72 de calculatoare de tip laptop vor fi achiziţionate pentru pentru dezvoltare aplicaţii IOS. Valoarea totală estimată a contractului este de 899.159,66 lei.

Vor mai fi achiziţionate şi servicii de suport tehnic al echipamentelor de securitate pentru protecţia traficului web, pentru acces la serverul de poştă electronică şi pentru acces la internet a utilizatorilor, în valoare estimată de 394.957,98 lei, şi echipamente informatice (computer portabil intervenţie, staţii de lucru, laptop pentru editare foto-video) - 444.537,83 lei.

Alte achiziţii vizează 100 de echipamente de afişare pentru informatii digitale/receptoare TV, în valoare estimată de 210.000 lei, lucrări de reparaţii la porţile de acces în Palatul Parlamentului şi în diferite spaţii - 2.802.521,00 lei, precum şi accesorii şi componente computere - 261.302,53 lei. De asemenea, Camera Deputaţilor intenţionează să încheie pe 2 ani şi un acord cadru pentru furnizare de materiale, scule şi dispozitive uzuale în valoare estimată de 447.015,13 lei.

Nu în ultimul rând, Senatul achiziţionează servicii de mentenanţă la sistemele din sala de plen - 586.554,62 lei. Licitaţia are loc online, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”