Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputații au respins moțiunea simplă depusă de USR și Forța Dreptei împotriva ministrului Agriculturii Florin Barbu. 

Moțiunea simplă a reușit să strângă doar 77 de voturi FOTO Shutterstock

Moțiunea simplă depusă de 54 de deputați ai USR și Forța Dreptei a fost respinsă cu 77 de voturi „pentru”, 149 de voturi „împotrivă” și 7 abțineri. Alți 10 deputați nu au votat. 

În cadrul dezbaterilor de luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a susținut, potrivit Agerpres, că moţiunea simplă depusă de deputaţii USR și Forța Dreptei este „neserioasă”, catalogând-o drept o înşiruire de „lozici, propagandă şi multe neadevăruri”.

Totodat, Florin Barbu le-a cerut celor care au iniţiat moţiunea să explice oamenilor din Deltă motivul pentru care nu pot primi o subvenție de la UE, deşi fermierii din alte state beneficiază de astfel de subvenţii, subliniind că firmele care nu îndeplinesc condiţiile legale nu primesc banii europeni, făcând referire la subvenţiile pentru stuful din Delta Dunării.

Criticile Opoziției

Criticile acide din timpul dezbaterilor de luni au venit și din partea UDMR, deputatul Uniunii, Konczei Csaba, a susținut că Ministerul Agriculturii nu este în stare să ţină frâiele mecanismelor instituţionale.

Șeful AUR, George Simion, a afirmat că Florin Barbu nu are nicio calificare pentru a fi ministrul Agriculturii.

De partea cealaltă, deputata USR Diana Buzoianu a acuzat că Florin Barbu a fost pus de PSD în funcţia de ministru al Agriculturii „să ajute familia Paul Stănescu”.

În urma votului, șeful AUR a afirmat că a votat moțiunea pentru eliminarea Marianei Cotoi de la conducerea Casa Unirea.  

Direcţia de control din cadrul Ministerului Agriculturii a anunțat în februarie că a constatat nereguli în activitatea managementului societăţii Casei de Comerț „Unirea", în urma controlului derulat în ultimele două luni, iar printre acestea se numără facturi neîncasate, în valoare de aproximativ 53 milioane de lei.

În cadrul dezbaterilor, ministrul a afirmat că în privința Casei Unirea s-a încheiat un proces verbal de inspecţie fiscală, iar acesta a fost transmis către organele de cercetare, urmând ca procurorii, atât din Parchetul General, cât şi din DNA, să decidă dacă lucrurile îmbracă infracţionalitate”. 

Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea SA este o societate naţională înfiinţată în 2018, în primul mandat al ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu scopul de a valorifica producţia agricolă naţională. Obiectivul acesteia era de a deschide un lanţ de 60 de magazine cu produse româneşti provenite de la mici producători. Doar două magazine au fost deschise, unul în Bucureşti şi altul în Sibiu, până când proiectul a fost sistat, respectiv în noiembrie 2019, în mandatul ministrului Adrian Oros.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare