Bode: Propunerea de modificare a Codului Penal nu vizează cetăţenii oneşti sau care protestează

0
Publicat:

Ministrul Afacerilor Interne a subliniat că propunerile de înăsprire a unor pedepse din Codul Penal, priintre care și o modifcare condamnată de 9 asociații, nu îi vizează pe cetăţenii oneşti sau pe cei care protestează. 

Nicolae Ciucă și Lucian Bode au depus un proiect de lege la Senat FOTO Mediafax

  Lucian Bode a susținut că modificările aduse de proiectul înregistrat la Senat, alături de premierul Nicolae Ciucă, sunt absolut necesare, în contextul creşterii fenomenului infracţional, iar scopul lor este creşterea nivelului de protecţie şi de siguranţă pentru cetăţeni.

Propunerile vizează majorarea limitelor de pedeapsă şi introducerea unor forme calificate. Precizez, propunerile de modificare aduse Codului Penal, şi mă refer strict la 371 (art 371), nu vizează nicidecum cetăţenii oneşti şi nici pe cei care ar putea protesta, ci se referă la cei care săvârşesc violenţe, distrugeri sau alte acte de acest gen. Acesta este motivul pentru care am venit cu aceste propuneri”, a susținut șeful MAI, potrivit Agerpres. 

Șeful MAI a amai susținut că practica ultimilor ani îi dă posibilitatea să vadă „tabloul infracţional la nivel naţional” și să constante, „în activitatea de zi cu zi a poliţiştilor, a jandarmilor, a tuturor structurilor noastre cu ce probleme se confruntă şi unde legea nu îi ajută în a-şi exercita atribuţiile şi am obligaţia, şi în calitate de ministru şi în calitate de parlamentar, să vin şi să propun astfel de modificări, pe care eu le consider de îmbunătăţire a legislaţiei”, a mai spus Bode. 

Ministrul a punctat însă că „este foarte bine că în spaţiul public se naşte o asemenea dezbatere, pentru că vedem în ultimii ani infracţiuni cu violenţă împotriva minorilor, împotriva persoanelor cu dizabilităţi, împotriva femeilor, săvârşite de grupuri organizate în spaţiul public”, a mai declarat ministrul Afacerilor Interne.

Lucian Bode a mai subliniat că Parlamentul este suveran şi va decide cu privire la necesitatea modificării Codului Penal. 

Mai multe organizații cer respingerea modificării

Mai multe organizații acuză că modificarea Codului Penal, propusă prin proiectul depus de premier și șeful MAI la Senat, încalcă Constituția, restrângând drepturile cetățenilor. Constituționaliștii subliniază însă că legiuitorul are oportunitatea de a înăspri regimul pedepselor.

Modificarea adusă de proiectul de lege asupra articolului, care prevede tulburarea liniștii publice, este condamnată de 9 asociații, care susțin că încalcă libertatea întrunirilor , prevăzut în articolul 39 al Constituției: „Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme”, prevede Constituția.

„Solicităm ferm Parlamentului României să respingă această nouă propunere de modificare a Codului Penal care vizează restrângerea libertății întrunirilor, garantată de Art. 39 din Constituția României”, transmit semnatarii.   

Ce prevede modificarea

Proiectul prevede modificarea articolului cu următoarea formă: „fapta persoanei care, în public, prin violente comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani”. 

De asemenea, modificarea prevede și adăugarea unui alineat, care arată că: „dacă fapta prevazuta la alin. (1) este săvârșită de catre: 

a) două sau mai multe persoane împreuna;

b) o persoană avand asupra sa o arma de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanță sau un animal ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor,

pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani”. 

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare