Bode, discuţii cu oficialii Congresului SUA despre aderarea României la programul Visa Waiver

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook/ Lucian Bode

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a discutat cu oficialii Congresului SUA, în cadrul unei vizite în Statele Unite, despre aderarea României la programul Visa Waiver.

„Ca parte a vizitei pe care o efectuez în SUA în această perioadă, am avut astăzi întrevederi cu membri ai Congresului SUA pentru a discuta provocările actualului context regional, atât din perspectiva gestionării crizei umanitare generate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cât şi în plan securitar. (...)

Întrevederile de astăzi au constituit o excelentă oportunitate pentru reiterarea importanţei Parteneriatului strategic bilateral lansat la 11 iulie 1997, mai ales în actualul context internaţional. Vizibilitatea şi recunoaşterea eforturilor României în gestionarea crizei umanitare şi de securitate au fost evidenţiate şi cu acest prilej de către interlocutorii americani”, a scris ministrul Lucian Bode, miercuri, pe Facebook. 

Ministrul de Interne a subliniat, în cadrul discuţiilor cu oficialii americani, că „unitatea şi rezilienţa transatlantică rămân esenţiale în gestionarea provocărilor globale actuale” şi le-a solicitate acestora sprijinul, astfel încât ţara naostră să răspundă „cât mai bine provocărilor umanitare şi de securitate”.

„Nu în ultimul rând, am abordat subiectul accederii României în Programul Visa Waiver, obiectiv prioritar în relaţia cu SUA. În acest context am subliniat interesul României, ca Partener Strategic al SUA, de a fi parte la acest Program, precum şi determinarea autorităţilor române de a aduce la îndeplinire acest obiectiv în coordonare strânsă cu partenerii americani. Discuţiile de la Congres au reliefat încă odată soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral şi angajamentul ferm al Statelor Unite pentru securitatea şi prosperitatea României”, a conchis Bode. 

Vezi şi: Lucian Bode, vizită în SUA. Ministrul a prezentat partenerilor americani măsurile luate de România pentru prevenirea traficului de persoane

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie