Boc: „Reforma administrativ-teritorială a ţării nu va putea fi oprită”. Ce spune despre comasarea alegerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier a subliniat necesitatea reformei administrativ-teritoriale, afirmând că România este „oaia neagră” a europei din această perspectivă. Boc a mai susținut însă că reformă trebuie făcută după anul electoral 2024. 

Fostul premier a explicat și modul în care ar putea fi comasate alegerile FOTO Inquam Photos

„Suntem ultima ţară din fostul bloc comunist care mai conduce după legi din timpul regimului comunist. (...) Suntem, din această perspectivă, oaia neagră a Europei în materie de organizare administrati-teritorială a ţării”, a susținut fostul premier, potrivit News. 

Totodată, primarul din Cluj a subliniat că „reforma administrativ-teritorială a ţării nu va putea fi oprită în România”, întrucât mai devreme sau mai târziu va trebui făcută și „nu trebuie privită pasional” sau realizată în an electoral.

„Va fi analizată în context electoral şi se va pierde exact ce trebuie. (...) Cred că o asemenea reformă administrativ-teritorială a României trebuie făcută imediat după alegerile din 2024, dar asumate încă de acum. Să se ştie că un viitor guvern care va guverna România şi sunt convins că din acel guvern PNL cu siguranţă va face parte, într-o formă sau alta, îşi va asuma o asemenea reformă funcţională a României”, a mai susținut fostul premier.

Privind subiectul comasării alegerilor, Emil Boc a mai subliniat, potrivit News, că „din punct de vedere constituţional, se poate şi este posibil legal acum să se găsească anumite forme de comasare a unor alegeri”, în contextul șirului de alegeri din 2024, arătând că o dată la 20 de ani, se întâmplă ca alegerile prezideniale şi cele parlamentare să aibă loc în acelaşi an.

Potrivit fostului premier, CCR a dat o soluție în mod indirect prin decizia pronunțată, adică aceea de a organiza în două zile alegerile comasate, sâmbătă şi duminică, în ceea ce privește argumentul numărului mare de buletine de vot. 

Edilul a mai arătat că, din punct de vedere constituțional, „nu putem să aducem altele lângă locale, ci localele pot fi duse lângă parlamentare, dar nu invers”, iar „data cea mai probabilă e 1 decembrie sau 7 decembrie pe un calendar constituţional, (…) corelat cu turul 1 al alegerilor prezidenţiale, că şi acolo legea spune că prezidenţialele trebuie să aibă loc în luna anterioară expirării mandatului preşedintelui României”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă