Boc: Eu şi preşedintele am fost informaţi greşit în privinţa legii sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Au fost unele informaţii greşite pe care le-am avut atât preşedintele cât şi eu cu privire la acest subiect", a declarat premierul Emil Boc, în această seară, la B1 TV, cu privire la proiectul legii sănătăţii, care a fost retras din dezbaterea publică săptămâna trecută.

"Pe unele aspecte sau pe unele componente nu am avut cea mai bună informaţie, inclusiv situaţia cu doctorul Raed Arafat. Astăzi s-au lămurit lucrurile, şi între preşedinte şi Raed Arafat, şi între mine şi Raed Arafat. Astfel încât, aşa cum am spus, locul profesioniştilor este acolo unde trebuie să fie, să continue atât aspectele care ţin de sistemul de urgenţe, cât şi de a avea o viziune pe componenta sistemului de urgenţă în noua reformă şi legea sănătăţii din partea unui om care cunoaşte de peste 20 de ani acest sistem", a declarat prim-ministrul.

Boc a negat că ar fi avut o poziţie diferită faţă de cea a preşedintelui Băsescu vineri, atunci când legea a fost retrasă din dezbaterea publică, informează agenţia de presă Agerpres.

Premierul s-a eschivat atunci când a fost întrebat despre discuţiile pe care le-a purtat în ultimele zile cu şeful statului pe tema legii sănătăţii. "Ce va avea preşedintele de spus va comunica public domnia sa. Ce discutăm, inclusiv pe acest subiect şi pe altele, evident că fac obiectul unor lucruri pe care le voi scrie în memorii peste mulţi ani de-aici înainte", a mai spus Emil Boc.

Premierul a arătat că preşedintele rămâne extrem de ataşat procesului de reformă a statului, asta incluzând şi reforma sistemului medical. "A fost cel care şi-a asumat din primul moment parteneriatul cu Guvernul şi de a lua castanele fiebinţi, împreună cu Guvernul, uneori mai mult decât Guvernul, în acest proces de reformă a statului", a continuat premierul ţării.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată