Băsescu: Sunt solidar cu Pleşu, dar nu voi participa la mitingul de susţinere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri dimineaţă, în zona Eroilor, la unul din corturile de campanie ale PMP, o petiţie pentru respingerea taxei suplimentare la carburant. În acelaşi context, şeful statului a vorbit şi derspre mitingul pentru susţinerea lui Andrei Pleşu.

Şeful statului a sosit la cortul de campanie al PMP în jurul orei 11.30, pe jos, declarând jurnaliştilor prezenţi că a parcat în zonă. „Ştiţi cum e cu primarii ăştia ai Bucureştiului", a spus Băsescu, râzând, referindu-se la locul de parcare găsit.

Întrebat despre mitingul pentru susţinerea lui Andrei Pleşu, după  ce filosoful a fost  terfelit în emisunea „Sinteza Zilei" de al Antena 3. „Chiar dacă sunt alături de Pleşu, nu o să particip nici la mitingul de susţinere", a spus Băsescu.

De asemenea, preşedintele a fost întrebat dacă a vorbit cu fiica sa cea mică, Elena, despre o eventuală intenţie a acesteia de a candida la europarlamentare.

„Nu am sfătui-o nimic pe Elena (n.r. - Băsescu), nu am discutat subiectul cu ea, e majoră şi va lua o decizie, ea ştie că eu voi vota oricum partidul Mişcarea Populară, nu ştiu ce va face ea. Pentru fiica mea ar fi mai bine să fie foarte înţeleaptă“, a încheiat Băsescu, râzând

Citeşte şi:

Lavinia Bălulescu: Un linşaj televizat în fiecare seară

Mihai Gâdea, realizatorul „Sintezei zilei“ de la Antena 3, a „orchestrat“ marţi seară o emisiune împotriva lui Andrei Pleşu, unde s-au prezentat imagini mai vechi, texte pe care s-a făcut analiza greşelilor gramaticale, dar s-au aruncat şi insulte ca la uşa cortului.

Andrei Pleşu: Oameni de plastilină

Prin „filtrul“ Antenei 3, viaţa noastră politică se vede ca un amestec de vodevil, farsă şi melodramă. Un carnaval de duzină. O chermeză scăpată de sub control. Nici alţii n-o scot la capăt mult mai curăţel.

Mihai Neamţu: Industria minciunii la Antena 3. Adevărata viaţă a lui Andrei Pleşu (I)

„Specialist al tonurilor şi esenţelor intermediare...“ (cum l-a definit sociologul german Wolf Lepenies), Andrei Pleşu a marcat într-un mod unic şi spectaculos forumul cetăţii. El este ambasadorul inteligenţei est-europene, avocatul decenţei morale şi soldatul civilităţii.

Mihail Neamţu: Gâdele nefericit. Adevărata viaţă a lui Andrei Pleşu (II)

Despre cine spune Antena 3 că „minte ca un porc”? Despre comentatorul bestiarelor din arta lui Hieronymus Bosch. Cui adresează trustul Intact apelativul „prost”? Omului care ştie totul despre „sufletele moarte” din literatura lui Gogol.

Cristina Hermeziu: Andrei Pleşu ar trebui să primească scuze, în mod public

„A bloca ferm accesul celor opaci“. „Faptul de a fi uzat inadecvat de libertate a dereglat în noi funcţia libertăţii”. „Pe o nouă arcă a lui Noe, insul ar putea fi singurul călător, mîndru de a se împreuna, dacă ar fi nevoie, cu sine însuşi...”

Horia Ghibuţiu, o dilema nouă: să tac sau să-l susţin pe Pleşu?

Am aderat fără ezitare la apelul la solidaritate cu Andrei Pleşu din revista „22“, după atacul suburban al zeloşilor slujbaşi ai lui Dan Voiculescu. Dincolo de simpatia cu care-l privesc pe intelectualul care are talentul rar de a se exprima pe înţelesul celor mulţi, am un motiv personal.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie