Cum se autosabotează Coaliția: absentează la votarea propriilor legi

0
Publicat:

Situația este tensionată în PNL după ce senatorii nu s-au mobilizat să vină la muncă pentru a-și trece un proiect de lege important. Absențe au fost și în rândul PSD și al UDMR, însă grosul „chiulangiilor” a fost în sânul liberalilor.

Proiectul lui Ciucă și Bode a picat din cauza absenței masive a colegilor din PNL FOTO Mediafax

Toată situația a început marți seară când, la votul final, liberalii aveau un proiect de lege inițiat de Nicolae Ciucă și Lucian Bode, care aducea modificări la Codul Penal, fiind impuse pedepse mai dure pentru câteva infracțiuni: tulburarea liniștii publice, loviri, hărțuire etc. Surpriza a apărut în momentul votului. Coaliția a avut doar 56 de voturi, deși îi trebuiau minimum 69. Pe lângă cei 56 de aleși care au susținut proiectul de lege, doi PSD-iști și doi PNL-iști s-au abținut, iar un social-democrat s-a opus.

Conform aritmeticii parlamentare, 20 de senatori PNL au lipsit, în timp ce de la PSD au absentat 13, iar de la UDMR – 4. Imediat după vot, mai mult ca o mișcare de imagine, Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL, a cerut lista de vot de la secretarul general al Senatului, cu toate că lista urma să fie publică în următoarele minute. Mai mult, tot Fenechiu a cerut suspendarea votului când s-a ajuns la un alt punct cu legi organice, fiind lăsate pentru lunea următoare, când Puterea avea suficienți oameni. Așadar, din cei 95 de aleși, Coaliția a reușit să aducă la muncă doar circa 60 de oameni. 

Situația la PNL: 50% n-au fost la plen

Situația tensionată din plen s-a mutat pe grupurile de WhatsApp ale PNL. Acolo, Fenechiu și Lucian Bode (secretar general și co-inițiator al proiectului de lege) i-au certat pe colegii lor din Senat. Într-una dintre replici, Lucian Bode le-a transmis că au reușit ca de la o rată de absență de 30% să ajungă la o rată de absență de 50%. De asemenea, li s-a cerut, din nou, să fie mai serioși și să vină la muncă.

În prima ședință după sărbătorile pascale, Nicolae Ciucă le-a cerut colegilor, într-o ședință de la grupurile parlamentare, să nu mai absenteze de la ședințele de vot, pentru a nu fi probleme nici pentru adoptarea legilor, nici în relația cu partenerii, care sunt mai disciplinați. Potrivit surselor „Adevărul”, exact Daniel Fenechiu i-a spus atunci faptul că la el, la Senat, nu sunt probleme. Situația de marți seară a arătat contrariul. 

Surse din interiorul PNL susțin că la Senat este un grup mai mare de liberali care nu sunt în cele mai bune relații cu conducerea partidului, iar unii deja știu că nu vor mai prinde un nou mandat, deci nu au nimic de pierdut.

Program lejer

„Adevărul” a arătat în ultimele zile că Puterea are săptămâni când își reduce programul de muncă mult, fiind cazuri cu doar două zile de activitate la centru, cu un plen pus seara, iar celălalt a doua zi dimineața, ceea ce înseamnă că unii aleși pot pleca din Capitală și la mai puțin de 24 de ore de la venirea în București. Acest lucru e posibil prin reducerea activității și de la comisii, prin neconvocarea lor, dar și prin stabilirea „studiului individual”, ceea ce înseamnă că un deputat sau senator nu trebuie să vină la Parlament, ci poate parcurge proiectele și la el în circumscripție.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine