Antonescu: „Miniştrii liberali au primit votul de încredere din partea PNL“. Remanierea lui Chiţoiu, exclusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele PNL, Crin Antonescu FOTO Mediafax

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri că Delegaţia Permanentă a formaţiunii a acordat un vot de încredere pentru echipa guvernamentală.

Liderul liberal a afirmat că votul de încredere a fost acordat la propunerea liderului senatorilor liberali, Puiu Haşotti.

Totodată, Antonescu a precizat că, în cadrul şedinţei Delegaţiei Permanente reunite la Mamaia nu s-a cerut remanierea ministrului de Finanţe, Daniel Chiţoiu.

Liderul PNL a subliniat că, până acum, Chiţoiu a apărat foarte bine punctele de vedere ale PNL în faţa premierului.

„Am spus limpede, dacă există un moment în care avem o confruntare politică sau trebuie să avem, în interiorul alianţei, o confruntare politică, atunci eu sunt cel care port această obligaţie, pentru că eu sunt preşedintele partidului. Nu e misiunea lui Daniel Chiţoiu“, a mai spus preşedintele PNL.

De asemenea, Antonescu a promis că miniştrii liberali vor avea o comunicare „intensă privitor la activitatea lor, la proiectele lor, la intenţiile lor“ , iar exemplul lor va fi urmat şi de grupurile parlamentare, care se vor întruni în şedinţe săptămânale.

Anterior, surse liberale au declarat pentru Mediafax că liderul PNL Prahova, Mircea Roşca, dar şi deputatul PNL Ludovic Orban i-ar fi reproşat lui Chiţoiu probleme de comunicare, respectiv implementarea de măsuri economice care nu sunt în acord cu politica liberală.

Joi, după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, Antonescu a declarat că nu a aflat de existenţa unor intenţii de remaniere în interiorul formaţiunii pe care o conduce.

„Nu am stabilit niciodată că la sfârşitul lui august vom face o remaniere. Am spus că nu am şi nu cunosc în partid intenţii pentru remaniere. Pe parcursul guvernării oricând pot surveni remanieri, nu suntem în această situaţie acum“, a încheiat liderul liberal.

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE