Antonescu, întrebat de ce mai este în funcţie Radu Stroe (PNL): „Pentru că aşa a vrut premierul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat miercuri că premierul Victor Ponta nu a pus problema demisiei ministrului de Interne, Radu Stroe, în urma accidentului aviatic de luni, în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion.

„Luăm în discuţie activitatea tuturor miniştrilor, în această evaluare nu e deloc exclus ca în unele cazuri să se procedeze şi la remanieri. Sunt nişte criterii aproape universale (de evaluare a miniştrilor, n.r.): modul în care au îndeplinit partea lor, ministerul pe care îl conduc, din programul de guvernare - în asta de fapt intră tot, intră decizii, intră management, intră bineînţeles comunicarea publică“, a declarat Crin Antonescu.

Întrebat de ce mai este încă în funcţie ministrul Radu Stroe, după accidentul aviatic, Antonescu a răspuns: „Pentru că asta a fost decizia primului-ministru".

Preşedintele PNL a mai spus că decizia demiterii unui secretar de stat din MAI a fost luată de premier. „În niciun fel, domnul prim-ministru nu a sugerat, măcar, demisia ministrului de Interne şi eu m-am opus. Să fie foarte limpede că avem un Executiv, avem nişte proceduri, există o răspundere specifică a Executivului şi în sensul acesta este foarte important ce a propus premierul“.

Antonescu a dat de înţeles că nici PNL nu a dorit demisia lui Radu Stroe din Guvern. „În momentul în care PNL va dori să schimbe un ministru, îl va schimba, adică va cere premierului revocarea. Aceasta a fost decizia primului-ministru, în baza raportului pe care vicepremierul Gabriel Oprea l-a făcut şi am fost de accord cu ea“, a declarat Crin Antonescu.

Liderul PNL nu a avut prea multe de spus nici despre declaraţiile ministrului de Interne, potrivit cărora îi pare rău că accidentul s-a petrecut în mandatul său. „Cred că în astfel de moment, de asta e greu să fii ministru, demnitar, pentru că trebuie să înţelegi că orice declaraţie, orice cuvânt, orice expresie a chipului în asemenea moment de mare emoţie publică sunt importante. Dar asta nu este prima noastră problemă, ci funcţionarea instituţiilor şi respectarea procedurilor“, a mai spus preşedintele PNL. Antonescu consideră că „demisia unui secretar de stat nu este puţin lucru“.

Antonescu a mai spus că situaţia lui Radu Stroe nu e comparabilă cu cea a fostului ministru al Culturii, Daniel Barbu, care şi-a dat demisia în urma unor declaraţii nepotrivite.

„Nu cred că sunt declaraţii comparabile. Eu regret faptul că din întâmplarea cu ministrul Barbu nu s-a reţinut ceea ce totuşi era semnificativ, că şi în România un ministru îşi poate da demisia pentru o declaraţie nefericită, că se procedează civiliat din punct de vedere politic“, a spus Antonescu.
 

Secretarul de stat din MAI Cătălin Chiper a fost demis iar şefului STS, Marcel Opriş, dar şi directorul ROMATSA, Aleodor Frâncu sunt la un pas de a părăsi fotoliile pe care le ocupă. Aşa a anunţat premierul Victor Ponta care a prezentat concluzia raportului în cazul accidentului aviatic din Apuseni. Prim-ministrul nu a spus însă nimic despre ministrul de Interne, Radu Stroe, cel care s-a întrecut într-o serie de gafe după prăbuşirea avionului.
 

Citiţi mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Radu Stroe, ministrul care ar trebui demis pentru bâlbâieli în accidentul aviatic: „Nu demisionez“ Reacţia ministrul de Interne Radu Stroe în urma accidentului aviatic din munţii Apuseni poate fi rezumată astfel: bâlbe, gafe şi declaraţii contradictorii. Radu Stroe este ministrul care nu şi-a asumat nimic, dar care nu se gândeşte la demisie.

EDITORIAL Să murim liniştiţi. Se va face anchetă! Statul român nu este altceva decât o sumă de instituţii sugrumate de incompetenţă şi de interese politice. Desigur, asta nu reprezintă vreun mare secret şi, tocmai pentru că o ştim cu toţii atât de bine, ne-am luat prostul obicei de a tolera senini această cruntă realitate.

ROMATSA, raport preliminar: Aeronava BN2 emitea un semnal de urgenţă care trebuia decriptat la Moscova, ceea ce nu s-a întâmplat Un raport preliminar al ROMATSA precizează faptul că au existat informaţii de la aparatele aflate in zbor că avionul prăbuşit avea funcţională staţia de transmitere a unui semnal in caz de urgenţă, însă semnalul trebuia decriptat la Moscova, ceea ce nu s-a întâmplat deoarece experţii nu au răspuns apelurilor telefonice şi mesajelor electronice ale părţii române.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne