Angajament al Guvernului Ciucă: Vom atrage cel puțin 10 miliarde de euro din fonduri europene în 2023

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul a susținut că Guvernul va continua să ia toate măsurile pentru a atrage cel puțin 10 miliarde de euro din fonduri europene în 2023.

Guvernul promite absorbția a cel puțin 10 milioane de euro din fonduri europene în 2023 FOTO GOV

  „Vom continua să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a îndeplini obiectivul de absorbţie a fondurilor europene, cel puţin 10 miliarde şi anul acesta. În acest moment, la nivelul Guvernului am discutat cu domnul ministru Boloş toate liniile pe care noi trebuie să le abordăm şi modul de coordonare şi dialog cu celelalte ministere, celelalte structuri coordonatoare de reformă pentru a ne îndeplini atât obiectivele din PNRR, cât şi a ridica gradul de absorbţie din fondurile de coeziune pentru cadrul 2014-2020. Mai avem câteva luni din acest cadru şi trebuie să facem în aşa fel încât să evităm să pierdem parte din banii care ne sunt alocaţi", a afirmat premierul Nicolae Ciucă în ședința de miercuri a Guvernului. 

Totodată, șeful Guvernului a dat asigurări că nu există „obstacole” ca cea de-a doua cerere de plată din PNRR să nu fie aprobată.

Sigur, sunt discuţii tehnice, ele au fost clarificate şi continuă să fie clarificate la nivelul coordonatorilor de reformă. Şi, totodată, continuăm cu îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor pentru cererea de plată numărul 3, fiind obiectiv prioritar al Guvernului. În acest sens, astăzi, aprobăm un memorandum prin care asigurăm calendarul ce include lansarea a circa 500 de apeluri de proiecte precum infrastructura de transport, infrastructura de apă-canalizare, deşeuri, infrastructura de sănătate, educaţie, infrastructura pentru comunităţile locale şi eficienţă energetică”, a mai susținut șeful Guvernului.

Premierul a mai arătat că „toate acestea fac obiectul celor 16 programe operaţionale care, deja, sunt funcţionale în cadrul financiar 2021-2027”. 

Boloș: Pensiile speciale întârzie cererea de plată numărul doi din PNRR

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat, într-o intervenție la Digi24, că termenul celei de-a doua cerere de plată depusă de Guvern pentru banii din PNRR a expirat astăzi. Boloș a adăugat că, de comun acord cu Comisia Europeană, acest termen poate fi prelungit până la 30 de zile.

Potrivit ministrului, în acest moment România transmite informații și documente despre jaloanele și țintele aferente din PNRR.

  Marcel Boloș a menționat că jaloanele sensibile rămân în continuare cele referitoare la „avertizorii de integritate, jalonul care privește decarbonizarea și cadrul legal pentru decarbonizare și avem și componenta de energie cu apelurile pe hidrogen pe cogenerare”.

Clarificările Comisiei Europene: Nu a fost amânată încasarea celei de-a doua tranșe 

Reprezentanța Comisiei Europene în România a venit cu clarificări referitoare la cea de-a doua cerere de plată PNRR și pensiile speciale, precizând că nu a fost amânată încasarea celei de-a doua tranșe a PNRR.

„Nu s-a amânat încasarea celei de-a doua tranșe PNRR - cererea de plată numărul doi este încă în stadiul de evaluare la nivelul Comisiei Europene. În plus, reforma pensiilor speciale (jalon 215) NU este cuprinsă in cea de-a doua cerere de plata ci va fi cuprinsă în cea de-a treia cerere de plata”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanța Comisiei Europene în România.  

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG