Andrei Baciu și-a dat demisia de la șefia CNAS. Ce politicieni se mai agață de funcții și liste în urma dosarului DNA privind vaccinurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Baciu și-a înaintat demisia din funcția de șef al CNAS, motivând faptul că face un pas în spate dat fiind că numele său apare în dosarul DNA al vaccinurilor. În acest dosar a început urmărirea penală față de Florin Cîțu, Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu (candidat USR pentru europarlamentare).

Andrei Baciu a fost și el chemat la DNA FOTO Inquam Photos

UPDATE Andrei Baciu a ajuns la DNA. La sosire liberalul a precizat că are încredere în Justiție.

--

Astăzi mă adresez vouă cu sufletul deschis și cu credința nestrămutată în valorile onoarei și integrității. Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală”, a scris pe pagina sa de Facebook Andrei Baciu.

De-a lungul a nouă ani de când m-am întors în România și în special în ultimii patru ani, în rolurile pe care le-am avut în timpul crizelor globale pe care România le-a traversat, am acționat cu un respect neclintit pentru legislație, instituții și cetățeni. Medic fiind, am pus mereu pe primul loc binele pacienților. Am încredere deplină în actul de justiție, convins fiind că adevărul și dreptatea vor prevala.Vă mulțumesc și vă sunt recunoscător tuturor pentru încrederea și susținerea pe care mi le arătați”, a completat Baciu.

Numele lui Andrei Baciu apare în dosarul DNA privind achizițiile de vaccinuri în condițiile în care acesta era secretar de stat responsabil cu vaccinare, iar pentru o perioadă de timp a avut atribuții și ca șef interimar la Sănătate, în perioada în care nu era ministru titular.

Cine sunt cei urmăriți penal

DNA a decis începerea urmăririi penale pentru Florin Cîțu (fost premier), Vlad Voiculescu (fost ministru al Sănătății) și Ioana Mihăilă (fostă ministră a Sănătății). 

Cu excepția lui Vlad Voiculescu, ceilalți doi au precizat că așteaptă ca Justiția să-și facă treaba, în timp ce în jurul lui Voiculescu colegii de partid au venit cu nenumărate atacuri la adresa DNA, subliniind că ar fi vorba de un dosar politic. Potrivit USR, acest dosar ar fi un „malpraxis judiciar”. 

USR nu a luat nicio decizie nici în ceea ce privește retragerea lui Voiculescu de pe lista pentru europarlamentare, dar nici în ceea ce privește suspendarea sa de la șefia USR București, al cărui președinte este.

Și Florin Cîțu continuă să-și exercite mandatul de senator, în timp ce Ioana Mihăilă nu mai are nicio funcție publică.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată