Ambasadorul Italiei: Colaborăm cu România pentru a atinge obiective strategice precum aderarea la Schengen și OCDE

0
Publicat:

Ambasadorul Alfredo M. Durante Mangoni a subliniat că Italia susține Românie în atingerea obiectivelor strategice precum aderarea la spațiul Schengen sau OCDE. Oficialul italian a punctat că relațiile economice dintre cele două țări sunt „solide și echilibrate”.

Nicolae Ciucă și ambasadorul Italiei în România FOTO: Gov

„Colaborăm cu România pentru a realiza obiectivele sale strategice, fie că este vorba de aderarea la spaţiul Schengen, fie de aderarea la OCDE. Angajamentul nostru comun faţă de temele aflate pe ordinea de zi la nivel global ne face parteneri valoroşi, mai ales într-un context internaţional marcat de războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina", a declarat Alfredo M. Durante Mangoni la recepţia organizată de Ambasada Italiei la Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Italiene, potrivit Agerpres.

Ambasadorul a precizat că peste 23.000 de companii cu capital italian se află în România, în sectoare precum energia nucleară și regenerabilă, infrastructură, agricultură, industrie manufacturieră, mecanică de precizie sau în sănătate. 

„Relaţiile economice dintre Italia şi România sunt solide şi echilibrate. Suntem al doilea furnizor şi al doilea client al României. Interschimbul comercial este în continuă creştere. Se apropie de cifra de 20 de miliarde de euro. Italia este unul dintre principalii investitori, confirmând cât de integrate şi complementare sunt cele două sisteme de producţie şi este principalul investitor după numărul de societăţi înregistrate", a adăugat oficialul italian. 

Ambasadorul Mangoni a mulțumit autorităților din România pentru solidaritatea de care au dat dovadă în contextul inundațiilor care au efectuat provincia Emilia Romagna. De asemenea, acesta a precizat că schimburile culturale dintre cele două țări au o „valoare inestimabilă” și formează „o moștenire comună” de artă, muzică și literatură.

Totodată, ambasadorul Italiei a apreciat poziția României în apărarea suveranității și independenței Ucrainei și a adăugat că această țară luptă pentru valorile europene ale democrației și libertății.

„Am intensificat de ceva vreme prezenţa italiană în România, pentru a întări flancul estic al NATO, pornind de la bazinul strategic al Mării Negre şi a asigura securitatea spaţiului aerian. Forţele noastre armate conlucrează umăr la umăr. Privind dincolo de conflict, împreună putem contribui la reconstrucţia Ucrainei, putem sprijini drumul european al Moldovei şi Balcanilor de Vest, pentru a construi un sistem european de securitate care să asigure viitorul tinerilor noştri", a afirmat acesta, potrivit Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare