5 iulie: Se naște marele actor Constantin Tănase
0În ziua de 5 iulie se naște marele actor de revistă Constantin Tănase, iar, în Marea Britanie, este impusă prima limită de viteză din lume.
328: Este inaugurat podul de la Sucidava, construit peste Dunăre
Podul de la Sucidava, proiectat de Teofilus Patricius, a fost construit în perioada conducerii împăratului Constantin cel Mare. Construcția se întindea de la Sucidava (situată în vatra orașului Corabia, sub actualul cartier Celei) către Oescus (azi Ghighen, Bulgaria.
La 5 iulie 328, lucrarea este gata, fiind inaugurată în prezența împăratului Constantin cel Mare.
Podul a rămas în uz pentru mai bine de 40 de ani. Având o lungime totală de 2437 m, din care 1137 peste albia Dunării, era considerat cel mai lung pod antic peste un curs de apă şi unul din cele mai lungi din toate timpurile.
1865: Prima limită de viteză din istorie, în Marea Britanie
Primele limite de viteză din Regatul Unit au fost stabilite printr-o serie de legi restrictive privind locomotivele (așa cum erau denumite autoturismele la acea vreme), în 1861, 1865 și 1878.
Potrivit textului legii, locomotivele puteau circula cu maxim 2 mile/h (3,2 km/h) în oraș și 4 mile/h (6,4 km/h) la țară.
„Fără a aduce atingere reglementărilor autorizate în continuare de autoritățile locale, nu este legal să se conducă o astfel de locomotivă pe orice drum cu taxă sau autostradă publică cu o viteză mai mare de patru mile pe oră, sau prin orice oraș, localitate sau sat cu o viteză mai mare de două mile pe oră;
Orice persoană care încalcă această regulă va fi sancționată, în urma unei condamnări sumare, cu o amendă de până la zece lire sterline pentru fiecare astfel de infracțiune”, se arată în document.
1880: Se naște Constantin Tănase, actor de revistă și scriitor român
Constantin Tănase s-a născut la 5 iulie 1880, la Vaslui, tatăl său, Ion Tănase, fiind laborant de farmacie, iar mama sa, Elena, era o femeie simplă, care se îngrijea de casă.
A fost cuprins de o pasiune aparte pentru teatru, fapt care l-a determinat să alcătuiască o trupă de amatori, prima scenă în care aceştia jucau fiind beciul casei, apoi în hambarul casei, în scene din piese precum „Meșterul Manole”, „Căpitanul Valter Mărăcineanu” sau „Constantin Brâncoveanu”.
În Brăila s-a împrietenit cu învățătorul și scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedră să din Cursești, Rahova, de vreme ce Adam urmă să plece la cursuri în Belgia. S-a descurcat destul de bine că învățător, însă a intrat în conflict cu directorul și câțiva profesori.
În 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, împreună cu care urmă să creeze o tradiție de teatru de cabaret/ revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi, mai ales la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, care funcționează încă la adresa fostului „Cărăbuș” pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureștiului.
A fost decorat la 28 ianuarie 1942 cu Ordinul „Coroana României” în gradul de Comandor.
Tănase a murit în București pe 29 august 1945. Au existat zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roșie invadatoare. Potrivit acestei versiuni, Tănase încă mai juca în București, un an după sosirea rușilor, și a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaților ruși care aveau obiceiul să „rechiziționeze” toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând „Davai ceas”.
1954: BBC difuzează primul său buletin de știri TV
Pe 5 iulie 1954, BBC transmite primul buletin de știri televizat. A început cu un rezumat al știrilor, ilustrat cu hărți și imagini statice.
Prezentatorii Richard Baker și John Snagge nu apăreau în cadru, deoarece se considera că prezența lor ar fi distras atenția și ar fi putut chiar să trădeze opiniile lor. Știrea principală era despre negocierile de pace din Indochina, urmată de una despre francezi în Tunisia. A doua parte a buletinului a fost dedicată filmelor de actualități, încheindu-se cu un reportaj despre sfârșitul raționalizării, scrie BBC.
1996: Se naște Dolly, primul mamifer clonat
Oaia numită Dolly, s-a născut la 5 iulie 1996, potrivit nms.ac.uk. Naşterea ei a fost dezvăluită de institutul de cercetări scoţian abia la 22 februarie 1997, în revista „Nature”.
Evenimentul a generat senzaţie în lumea întreagă, dar şi un imens scandal pe tema clonării. Dolly a demonstrat abilitatea oamenilor de a controla, repara şi amplifica forţele naturii, potrivit Agerpres.
Dolly s-a născut după 276 de tentative de clonare (recoltându-se ovule de la circa 40 de oi donatoare) care au produs un mare număr de animale anormale.
Pe 14 februarie 2003, Dolly a fost eutanasiată de medicii veterinari, după ce au descoperit că animalul suferea de o boală progresivă la plămâni. Trupul ei este conservat și expus la Muzeul Național al Scoției din Edinburgh.
2021: Se stinge din viață cântăreața și realizatoarea TV Raffaella Carra
Raffaella Carrà s-a născut pe 18 iunie 1943, în Bologna. A debutat în cinema la vârsta de 9 ani, în filmul „Tormento del passato” (1952). Şi-a început cariera în televiziune la începutul anilor 1970, devenind populară în Italia, Spania şi America Latină.
Între emisiunile de televiziune pe care le-a găzduit se numără „Carràmba che sorpresa!”, „¡Hola Raffaella!”, „Canzonissima”, „En casa con Raffaella”, „Pronto... Raffaella?”, „A las 8 con Raffaella”, „Ma che sera”, „La hora de Raffaella Carrà” şi „Domenica in”.
Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără „Tuca Tuca”, scrisă de fostul său partener Gianni Boncompagni, „Tanti Auguri”, devenit un fel de imn al comunităţii gay din Grecia, şi „A far l'amore comincia tu". Cântăreţul italian Tiziano Ferro i-a dedicat, în 2007, o melodie, „E Raffaella è mia".
Pe 5 iulie 2021, actrița se stinge din viață. Anunţul a fost făcut agenţiei de presă Ansa de către Sergio Japino, care i-a fost partener mai mulţi ani. Carra suferea, potrivit lui, de o boală care în ultimii ani „îi atacase trupul subţire, dar plin de energie”.
2024: Keir Starmer devine premierul Marii Britanii
În ziua de 5 iulie 2024, laburistul Keir Starmer, fost avocat pentru drepturile omului, devine oficial prim-ministru al Regatului Unit după ce acceptă invitația regelui Charles al III-lea de a forma un guvern majoritar.
Keir și-a trâmbițat victoria la un miting în centrul Londrei, după ce partidul a atins în mod oficial cele 325 de locuri necesare pentru a controla Comunele, potrivit dailymail.co.uk
Potrivit ultimelor rezultate, laburiștii au câștigat 411 locuri din 650 în Camera Comunelor, în timp ce conservatorii au 119, cu 248 de locuri mai puțin decât în 2019.
În urmă cu cinci ani și jumătate, Partidul Laburist din Marea Britanie suferea cea mai grea înfrângere electorală din 1935.
Victoria electorală istorică a lui Boris Johnson în 2019 - care i-a îngăduit să pună în aplicare Brexitul - ar fi trebuit să marcheze încă 10 ani de guvernare conservatoare în Marea Britanie, în timp ce Partidul Laburist se resemnase să continue să se reclădească la periferia politicii.