Exclusiv Gabriella Bondoc, medic primar psihiatru, la Interviurile Adevărul: De la suferința emoțională la dezvoltare personală, fără rețete miraculoase

La Interviurile Adevărul, Gabriella Bondoc, medic primar psihiatru și psihoterapeut, fondator al Clinicii HOPE și autor la Editura For You, a vorbit despre cum pot oamenii să facă față presiunilor emoționale din perioada sărbătorilor, despre importanța recunoașterii simptomelor care nu sunt „doar stres”, și despre noua sa carte - Mind Mastery -  un ghid structurat de dezvoltare personală care sintetizează concepte din psihoterapie și neurobiologie pentru publicul larg. 

În cadrul interviului, experta a explicat când este recomandat să cerem ajutor de specialitate, de ce diagnosticul psihiatric nu determină o sentință pe viață și cum tradițiile de familie pot contribui la coeziunea emoțională în perioada festivă.

Adevarul: Cum ai ajuns să lucrezi în domeniul sănătății mintale?

Gabriella Bondoc: E o poveste pe care am auzit că o știi, dar îmi place să o spun. Sunt una dintre acei psihiatrii care sunt psihiatrii vocaționali. Nu mi-am dorit niciodată altceva. E poate singura zonă care îmbină știința și partea umanistă a vieții. Și pentru că din copilărie le aveam pe amândouă, a fost cumva o alegere firească Știam că vreau să fac medicină din clasa VII, știam că vreau să mă fac psihiatru din clasa XI, așa că mi-a fost mai ușor să fac formările, să știu că trebuie să fac terapie personală. Lucrurile astea au mers oarecum un pic mai repede.

Ai făcut și formare în psihoterapie și ești și psihoterapeut.

Da, sunt și psihoterapeut. Cumva, am devenit psihoterapeut înainte să apuc să termin specialitatea. Pentru că m-am apucat de terapie personală destul de devreme și de formare, să zicem, odată ce am intrat în rezidențiat și le-am terminat oarecum înainte de a deveni medic specialist cu un cabinet deschis, frumos, în care făceam și partea de psihiatrie și partea de psihoterapie și care 12 ani mai târziu a ajuns unde suntem.

Iar astăzi, la rândul tău, ești formator.

Hai să zicem formator în formare pentru că da, urmează să devin trainer pe zona de terapie dialectic-comportamentală și o să predăm alături de formatori cu o experiență absolut fabuloasă. Nu știu dacă o să ajung vreodată la nivelul lor, dar măcar România o să aibă în tura următoare primii traineri în DBT, în limba română.

Cum ai ajuns să pui temeliile propriei clinici?

Efectiv natural. Nu a fost o decizie pe care să-mi o planific: Eu vreau să devin antreprenor. Sigur, fiecare medic cred că-și dorește să aibă cabinetul lui și cabinetul a crescut organic. Când m-am întors din primul concediu de maternitate, lăsasem pacienți în grija unor colegi și când m-am întors am luat un spațiu cu trei cabinete și apoi un spațiu cu cinci și apoi am deschis a doua clinică și acum avem șapte clinici în toată tara.

Care sunt cele mai frecvente simptome cu care se prezintă oamenii la psihiatru?

Din fericire, suntem într-o zonă în care vedem cam toată patologia și asta este poate unul dintre cele mai formidabile aspecte de a fi medic în clinicile Hope, pentru că vezi de la oameni care vin pentru simptome de stres și burnout din zona aceasta de management sau de medic corporatist până la pacientul care de obicei ajunge în spital, pacient cu schizofrenie, cu episoade psihotice, cu consum de droguri, cu o tentativă - multiple de suicid, cu simptome maniacale. Vedem practic întreaga plajă și sigur că având această zonă de specializare pe zona de tulburări severe, vedem și foarte mulți pacienți cu diagnostice complexe. Dar pacienții cu un singur diagnostic sunt o raritate în clinica Hope.

Cum își pot da oamenii seama că un membru al familiei are, de fapt, simptome care necesită vizita la psihiatru?

Drăguță întrebare. Dacă suferințele noastre trec de două săptămâni, vă rog să vedeți un psihiatru. Psihiatrii nu sunt acolo doar pentru momentele în care suntem atât de afectați încât e necesară internarea, ci sunt acolo pentru absolut orice suferință emoțională care durează mai mult de două săptămâni.

Inclusiv cele după dragoste sau după un deces. Vă rog eu frumos, chiar și în perioadele de doliu, dacă trecem de o lună de zile de doliu prelungit, deja vorbim de un doliu complicat și vă rog să vedeți în psihiatrie.

Dar sunt oameni care cred că dacă li s-a pus un diagnostic, vor trăi cu el. Și-l vor avea toată viața. Cum scapi de diagnostic odată ce ți s-a pus diagnosticul?

Exceptând cazul în care diagnosticul vine pe hârtiuță pe care ți-o lipești singur pe spate și mergi cu ea pe stradă, diagnosticul psihiatric este undeva pe foaia de hârtie. El nu înseamnă nimic, oamenii nu au o literă stacojie desenată pe piept și nici nu călătoresc cu vreun buletin cu dungă albă pe el. Vorbim de un diagnostic medical ca oricare altul, că ai avut odată o pneumonie nu înseamnă că de acum încolo oamenii se vor feri să stea în preajma ta pentru că ai putea să le transmiti vreo boală. Cam așa și cu tulburările psihice. Aș vrea să vedem creierul și sufletul ca pe o parte firească a corpului nostru, care, sigur, ca orice parte umană, se mai și strică, se mai dereglează, are nevoie de ajustări, revenirea este într-o proporție covârșitoare, regula și cazurile care rămân afectate și nu-și mai revin sunt, literalmente, excepții în ziua de azi.

Ce părere ai despre dezvoltarea inteligenței artificiale? Atât de mulți oameni folosesc astăzi Chat GPT pentru probleme ce țin de sănătatea mintală, de exemplu, când ar fi recomandat, mai degrabă, să meargă la psiholog sau psihiatru.

Îmi place accesul la informație, nu-mi place faptul că oamenii nu conștientizează că, deocamdată cel puțin, inteligența artificială fabulează mult și trebuie să fii destul de bun într-un anumit domeniu ca să-ți dai seama că fabulează. O povestesc destul de des și partea asta. Făceam, la un moment dat, o trecere revista ultimelor date despre tulburările legate de somn și i-am cerut să-mi evidențieze, spunându-i exact bazele de date de unde să ia autorii, perioada și așa mai departe. Mi-a listat chat GPT-ul nostru, cel drag, o listă foarte drăguță, părea foarte convins de adevăr, până când am luat fiecare studiu citat în parte și mi-am dat seama că fabulează în trei din cinci. Cam acolo aș vrea să știe oamenii că ceea ce citesc ca fiind o informație doctă și livrată pe un ton extrem de competent, este echivalentul acestor mulți guru care se dau extrem de specialiști și se vântură prin social media sau pe TikTok. Cam așa e și chat GPT. Are o tulburare narcisică de personalitate și spune foarte convingător tot felul de aberații. Câte vreme nu ești specialist, sunt aberații convingătoare.

Câte vreme ești specialist, te sperii de cât de mult poate să abereze. Puteți să-l întrebați unde mergeți într-o țară străină sau ce fel de analize să cereți medicului, dar ascultați părerea medicului până la sfârșit.

Am văzut că poate fi trainuit. De pildă, dacă îi urci anumite cărți de psihologie, el o să-ți răspundă din cărțile respective.

Da, data viitoare, când ne vedem, o să-ți arăt cum arată felul în care răspunde din trei cărți de DBT pe care le-am încărcat. Nu, nu vrei. Același lucru se întâmplă chiar și când îl trainuiești. Din păcate, nu știe să facă o sinteză încă la nivelul ăla la care să poți să ai încredere 100% în el. Avem capacitatea de a sintetiza mai repede cu AI, doar că rugămintea este întotdeauna să fie trecută prin mintea unui specialist care chiar este specializat în acel domeniu și nu livrată ca și cum ai fi deja specializat doar pentru că ai citit o informație pe care ți-o dă Chat GPT.

Să revenim la tine. Cum ai devenit autor al Editurii For You?

Cu insistențe. Știu Editura For You de foarte mult timp, știu familia Soceanu de ceva vreme și ei au tot insistat că ar trebui să public ceea ce scriu sau ceea ce predau de obicei și apoi eu am acest curs pe care l-am tot distilat, care se numește Mind Mastery și pe care îl țin managerilor, oamenilor cu funcții de conducere pentru că, deși oamenii care trec prin tulburări severe au acces la cursuri și la abilități și la intervenții psihologice, nu întotdeauna intervențiile de dezvoltare personală sunt cu informații pe care le poți aplica de mâine și a fost un interes de al meu de a aduna toate lucrurile pe care le știu într-un model coerent. De foarte multe ori, în dezvoltare personală, facem un pic de constelații, un pic de mindfulness, mai facem ceva despre motivație și depășirea mindset-ului, nu știu de care, dar nu întotdeauna oamenii care nu au o patologie știu să le lege. Și, din acest punct de vedere, a apărut acest curs, care se numește  Mind Mastery și, ca urmare a acestui curs a apărut și cartea care poartă același titlu, bine însoțită și de un jurnal și îmi place cumva ideea asta de a avea acces la informații care sintetizează mai multe teorii, pentru că fiecare capitol, îți povesteam despre capitolul de succes profesional, de exemplu, sintetizează mai multe teorii pe care oamenii le pot întâlni în diverse cursuri de dezvoltare personală și aparent se contrazic.

Când le vezi puse una lângă alta, descoperi foarte multe similitudini și foarte multe feluri în care ele se suprapun. Când vorbim de un model de succes, vorbim de exemplu de a căuta acea zonă în care poți să fii foarte bun, pentru că există un talent nativ, în care atunci când o practici, ai plăcere și flow, în care ești dispus să faci efortul de a deveni progresiv mai bun, și atunci vorbim de acest mindset de autoeficiență și încercăm cumva să și definim niște trăsături clare ale succesului, atât din punct de vedere al exteriorului, cât mai ales cum se simte pentru fiecare dintre noi succesul profesional. Dar exemplul capitolului de succes profesional, încă similar… sunt și capitolele legate de abilități de identificare a emoțiilor, rolul lor, ce facem cu ele, cum le reglăm, identificarea tiparilor de gândire.

Avem un capitol foarte interesant în Mind Mastery legat de cum schimbăm aceste tipare de gândire, fiindcă nu-i suficient să reconștientizăm că există și că ne afectează funcționarea. Procesul de schimbare, sigur, noi îl cunoaștem în psihoterapie, dar când îl suprapunem peste schimbarea tiparelor de gândire, devine un plan de terapie destul de clar conturat și îmi place să le pot oferi oamenilor o astfel de structură clară pe capitole despre foarte multe lucruri care sunt necesare în procesul de dezvoltare personală, de la a înțelege cum se formează personalitatea până la a înțelege rolul pe care transcendența, spiritualitatea, îl au în dezvoltarea umană. Și o să le găsiți pe toate frumos puse pe capitole care cresc, de unde și imaginea de pe copertă.

Și poate fi folosită de cei care nu au studii în domeniu.

Da, nu este o carte de specialitate, poate fi citită de oricine. Are un capitol de neurobiologie în care vorbim despre lucrurile pe care poate le auziți în diverse cursuri, cu serotonina, cu dopamina, cu DMN-ul. Am văzut o grămadă de cărți scrite de nespecialiști folosind cuvintele astea. Îmi place să vin cu această expertiză. Da, sunt psihiatru de 20 de ani, sunt psihoterapeut.

Sunt lucruri certificate, studiate, sintetizate într-o existență profesională îndelungată și puse pe hârtie. Nu de un coach, nu de cineva care a făcut cursuri de dezvoltare personală, ci de cineva care le-a și aplicat în lucru cu mii de oameni în ultimii 20 de ani.

Acum eu nu știu direct părerea ta despre constelații, dar am văzut că au devenit foarte populare și sunt ținute și de oameni care nu sunt specialiști în sănătate mentală.

Nu aș menționa mai mult de atât, spun doar că în constelații sau în workshop-uri de constelații ajung oameni care sunt interesați de dezvoltare personală, dar la fel ajung și în NLP și în cursuri de o grămadă de alte lucruri. Oamenii au nevoie să înțeleagă lucruri despre ei, să descopere importanța pe care trecutul, transgenerațional sau nu, conștientizat sau inconștient, îl are asupra funcționării lor.

Oamenii sunt curioși de cum funcționează pe dinăuntru. Nu e rolul meu să intru în dezbateri, o să facem altă emisiune despre dovezile științifice care stau în spatele fiecărei forme de terapie, pentru că unele sunt mai dovedite decât altele. Dar dincolo de asta, cartea despre care vorbim astăzi nu e o carte de terapie, e o carte de sinteza diverselor concepte, pentru că îmi place ca oamenii să aibă o hartă despre procesul lor de dezvoltare personală.

Degeaba faci o grămadă de lucruri dacă nu știi unde să le pui. Și din acest punct de vedere, există un capitol în carte care te trece atât prin etapele dezvoltare ale personalității, vorbim un pic și de Ericsson, vorbim un pic și de Freud, vorbim un pic și de copilul interior, pentru că atât de mult vorbim în social media și pe TikTok despre el, dar prea puțin știu să-și-l conceptualizeze, să-și-l explice, în așa fel încât să ai acel schelet de cunoștințe și de concepte pe care să poți construi cu mai mare lejeritate diversele experiențe de terapie personală.

Ce proiecte pregătești în perioada imediat următoare?

O să fie o perioadă de liniște, pentru că tocmai am încheiat prima conferință dedicată tulburărilor afective și severe și am avut un line-up absolut excepțional. Încă mestecăm faptul că lideri mondiali de un prestigiu absolut amețitor au acceptat invitația noastră și au venit pentru prima oară în România, așa că ne odihnim. În viitorul foarte apropiat o să dezvoltăm și o aplicație în așa fel încât oamenii să poată să aibă acces la aceste cursuri, training-uri, abilități, la monitorizare, la diversele forme de interacțiune cu specialiștii din clinica Hope și printr-o variantă online. E deja online, dar una pe apps nu avem.

Se apropie sărbătorile. Cum reușim să ne înțelegem bine în familie?

Acceptând faptul că nimeni nu are rude perfecte, înțelegând că momentul în care se dă sonorul încet în filmele de pe Hallmark e cu motiv că altfel dacă am lăsat sonorul deschis s-ar auzi și ironii, sarcasm, glume proaste, momente stânjenitoare, așa că mai bine că se dă sonorul încet. În nicio familie nu curge totul senin și putem să avem sărbători mai liniștite dacă ne concentrăm pe tradiții și mai puțin pe calitatea mâncării. Și atunci cumva aș veni cu o invitație: Scrieți-vă ce fel de tradiții respectați în fiecare an, indiferent dacă tradiția este „eu cu mama fac sarmale în fiecare joi de dinainte de” sau oricare ar fi aceste tradiții, puneți accent pe ele. Ele devin cele mai profunde amintiri ale copiilor noștri, poate oamenii nu știu, dar tradițiile, acele activități repetate anual sunt cele care rămân înrădăcinate în copiii și în familiile noastre.

În ceea ce privește tradițiile, tăierea porcului poate fi traumatizantă pentru copii?

N-am auzit pe nimeni să fie traumatizat de tăierea porcului, sincer. Pentru că cei mici, chiar dacă văd lucrurile astea, pot să realizeze și că fac parte dintr-un popor, care da, mănâncă carne.

Cred că depinde foarte mult de părerea adulților. Reacția emoțională a adulților modelează și reacția emoțională a copiilor. Dacă aveți copii sensibili, cu dragoste profundă de animale, nu trebuie neapărat să vadă momentul morții porcului, propriu zis, dar este bine să facă parte din ritualurile de prepararea cărnii, de prepararea mâncării. Repet, devin amintiri.

Eu văd acum tot mai multe persoane, de regulă cele care stau la oraș, care spun că nu-i duc pe cei mici la tăierea porcului, că sperie copilul.

La fel sunt și oameni care nu-și duc copiii la mormântări, care nu-și duc copiii la despărțiri și, din punctul meu de vedere, nu își expun copiii la Halloween sau la lucruri de genul ăsta, pentru ca ar putea să se sperie. O să repet încă o dată. Felul în care noi ne modelăm ca adulți, reacțiile noastre emoționale sunt cele pe care copiii le observă. Nu o să-l sperie costumele de Halloween, dacă nouă ni se par amuzante și ne prostim și noi cu ele.

Din contră, avem puterea să speriem niște monștri, poate să fie o formă de putere. Nu luați copiilor, vă rog din suflet, șansa să-și ia la revedere de la oameni care pleacă din viața lor. Procesul de închidere a relației este o abilitate psihologică esențială unei ființe umane, dar noi trebuie să știm să le arătăm copiilor cum să ne luăm la revedere.

Și aici, numărul de adulți care știu să faciliteze sănătos un proces de doliu e mic. Și cu ocazia asta, facem o întoarcere la carte. La sfârșitul cărții aveți o adândă cu etapele doliului, ca să aveți această cunoștință, cum se jelește sănătos psihologic.

Pentru că, iarăși vorbim de carte, ne lipsesc foarte multe cunoștințe esențiale. Știm că avem un creier, știm că avem un suflet, dar știm foarte puține despre chimia, biologia, funcționarea interna a acestuia, exceptându-i pe cei care se pregătesc sau devin psihoterapeuți. Însă, creierul și sufletul e al tuturor, toți suntem afectați când nu funcționează bine și avem nevoie să știm cum e construit pe dinăuntru.

Dacă ar fi să caracterizezi un pic piața în care activezi, ce ai spune și ce crezi că ar fi de îmbunătățit la nivel de piață în România?

Piața sănătății mintale? Acum sigur că o să sune oarecum de așteptat. Oamenii ar trebui să facă diferența între cineva format și cineva neformat. Dar la nivel mondial este aceeași problemă. Oamenii apelează la tot felul de pseudo-specialiști în orice domeniu. Sunt training-uri de vânzări ținute de oameni care au vândut șase luni, sunt training-uri de leadership, de business, de oameni al căror business a avut o cifră de afaceri de jumătate de milion de euro. Așa că de ce nu ar fi plin de pseudo-specialiști și în domeniul sănătății mintale? Avem pseudo-specialiști în îngrijirea pielii, în medicină. Dar poate că în domeniul medical este cel mai periculos această influență a pseudo-specialiștilor, această avalanșă de informații scoase pe gură de oameni care n-au ce să caute, medici de familie care devin lideri mondiali în sănătate mintală. Anumită expertiză se face cu carte multă. Un psihoterapeut devine psihoterapeut în 11 ani. Un medic-psihiatru devine specialist în psihiatrie în 11 ani. Dacă mai face și psihoterapie, se adaugă încă 5-6. Acești ani petrecuți în studiu presupun disciplină, loialitate, disponibilitate de a acumula informații nu în 3 săptămâni sau 3 luni, ci în 10 ani. Și asta spune ceva nu numai despre câtă informație știi, ci despre calitatea umană și morală a omului care îți vorbește.

Și eu cred cumva cu tărie că oamenii au nevoie doar de informații ca să devină mai capabili să ia decizii bune. Așa că am încredere că treptat vom da la o parte toți acești pseudo-guru. Ne formăm în 6 luni, ne descoperim, ne curățăm de toate. În 3 luni facem, nu știu ce, transformări epocale. Nu se întâmplă nimic în materie de suflet în 3 luni. Orice schimbare, și știu că tu știi, orice schimbare în sănătate mintală este în multiplu de 6 luni.

Multiplu de 6 luni. Da? M-aș feri întotdeauna de cineva care propune sau promite că se întâmplă ceva miraculos în mai puțin de 6 luni.

Am văzut că oamenii nu prea se interesează de formările pe care le au psihoterapeuții și nici măcar nu verifică dacă cel care spune că e psihoterapeut chiar e psihoterapeut. Și atunci, cum ne alegem psihoterapeutul? Cum știm că e potrivit pentru noi?

Nu, oamenii nu e adevărat că nu verifică. Oamenii, unii dintre ei se duc după cel care apare mai guraliv la televizor. Faptul că apari des la televizor înseamnă doar că ai un agent de PR bun, nu că ești mai bun decât alții. Dar, în același timp, oamenii nu știu unde să verifice. Așa că aplicații, cum sunt, verificapsiholog.ro sau pur și simplu intrarea pe site-ul COPSI sau pe site-ul inclusiv al Colegiului Medicilor, că am avut fraude și la nivel medical. Oameni care au pretins că-s medici chirurgi, esteticieni și erau nimic. Adică n-aveau absolut nicio diploma. Așa că se poate și mai rău. Dar, o formare corectă presupune: „da, sunt psiholog, sunt absolvent de psihologie cu master, am făcut o formare recunoscută în România, o formare de bază, o școală de psihoterapie, da, care are, în general, între 2 și 5 ani și am făcut supervizare și sunt în registrele Colegiului Psihologilor și de acolo îndrăznesc și am voie să intru în sufletul tău”.

Eu, personal, îmi verific toți psihoterapeuții și dacă și-au făcut dezvoltarea personală cu adevărat. Niciun psihoterapeut în clinica HOPE nu există cu: „mi-am făcut orele de dezvoltare personală în grup”. Toată lumea și-a făcut toată formarea, dezvoltarea personală, da, oamenii e bine să știe, că un terapeut întâi își lucrează propriile probleme ca formă de respect, nu mă duc în hăurile cuiva până n-am fost în hăurile mele și un terapeut bun se formează în timp, e ca vinul, se distilează greu, presupune exercițiul mult cu tine și acel minim de 150 de ore dezvoltare personală, dragilor, e minim.

Un terapeut care vine să se angajeze în clinica HOPE sau să colaboreze cu noi și îmi spune „am terminat orele de formare, am făcut fix 150, le termin în februarie, nu are ce să caute în clinica HOPE”, niciun terapeut bun nu-și numără numărul de ore de terapie personală. Eu fac terapie personală de la 21 de ani, cu pauze, cel mai probabil voi sfârși în terapie, pentru că pentru a face față unor clienți cu adevărat dificili trebuie să ai tot timpul grijă ca aparatul tău să fie bine calibrat.

Dacă ar fi, în încheiere, să oferi un sfat celor care ne urmăresc, care ar fi acesta?

Ca să vă iasă rezoluțiile de Crăciun, cumpărați cartea, o să vă ajute să înțelegeți ce vă blochează în procesul de dezvoltare personală și e un cadou potrivit, atât pentru cei care sunt interesați de dezvoltare personală, cât și pentru un prieten căruia îi vrei binele.