Viteza de creştere a importurilor, de trei ori mai mare decât a exporturilor. Deficitul comercial se adânceşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Importurile au accelerat puternic, avansând cu 12,2% până la 5,65 miliarde de euro în luna mai 2016, timp în care exporturile de mărfuri au crescut doar cu 4,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 4,67 miliarde de euro, arată datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În urma acestor evoluţii, deficitul comercial s-a adâncit cu 79% faţă de mai 2015, până la 979,7 milioane de euro

Deficitul la cinci luni, +47%

În primele cinci luni din 2016, exporturile au crescut cu 4,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 23,2 miliarde de euro, în timp ce importurile au urcat cu 8,7%, la 27 de miliarde de euro.

Deficitul comercial din primele cinci luni a fost de 3,77 miliarde de euro, mai mare cu 47% faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

Relaţia cu UE: trei sferturi din comerţul exterior

România a exportat, în luna mai, mărfuri în valoare de 3,48 miliarde de euro în Uniunea Europeană, adică 74% din total, şi a importat de 4,31 miliarde de euro din celelalte 27 de state membre ale UE, adică 76% din totalul importurilor.

În comerţul cu statele din afara UE, România a rămas pe deficit în luna mai. În a cincea lună din acest an, exporturile în afara UE au fost de  1,18 miliarde de euro, în scădere cu 7% faţă de mai 2015, fiind depăşite de importuri, care au avut o valoare de 1,34 miliarde de euro.

Cum arată structura livrărilor şi achiziţiilor externe

Maşinile şi echipamentele de transport au avut cele mai mari ponderi în comerţul exterior în primele cinci luni din acest an, cu 48,1% la export şi 37,6% la import, fiind urmate de alte produse manufacturate, cu 33,2% la export şi 31,3% la import.

Produsele agroalimentare, băuturile şi tutunul au reprezentat 7,6% din exporturi şi 8,6% din importuri, în timp ce produsele chimice au acoperit 4,5% din exporturi şi 14,4% din importuri.

Derapaje faţă de prognoze

Evoluţia exporturilor din primele cinci luni este sub aşteptări, în condiţiile în care, pentru întregul an 2016, Comisia Naţională de Prognoză (CNP) anticipează un avans al exporturilor cu 5,5% faţă de anul trecut, până la 57,6 miliarde euro.

Estimarea a fost deja revizuită în jos în cursul lunii aprilie.

Pentru importuri, CNP estimează în 2016 un avans de 7,8% faţă de anul trecut, până la 67,85 miliarde de euro.

În 2015, România a exportat bunuri în valoare de 54,6 miliarde de euro ş a importat mărfuri de 63 de miliarde de euro, iar deficitul comercial a crescut cu 38% faţă de anul precedent, până la 8,4 miliarde de euro.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă