VIDEO Şomajul ar creşte „catastrofal” dacă se destramă Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afiş cu mesajul "Căutăm de muncă. Marş împotriva şomajului", postat pe un perete din capitala Portugaliei,  Lisabona FOTO Reuters

Destrămarea zonei euro ar generea creşterea masivă a ratei şomajului, până la un nivel „catastrofal”, mai ales în rândul tinerilor, a avertizat Organizaţia Internaţională a Muncii.

Numărul şomerilor a depăşit peste 18 milioane în cele 17 naţiuni ce aparţin zonei euro, potrivit celui mai recent barometru Eurostat, întocmit pentru luna iulie a acestui an. Acesta este cel mai mare număr de şomeri înregistrat încă din 1995 de când a început monitorizarea. Cea mai mare rată a şomajul a fost înregistrată în Spania, 25%, conform Eurostat.

Economistul Ekkehard Ernst din cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii a avertizat că cifrele sunt acum la un nivel critic şi pot fi „o ameninţare serioasă pentru coeziunea socială” dacă nu se va face ceva în această privinţă, informează publicaţia germană „Sueddeutsche Zeitung”.

Datele au venit pe fondul unei declaraţii emise de Organizaţia Internaţională a Muncii care avertizează că există riscul de creştere a şomajului dacă se va destrăma blocul european sau dacă Grecia va părăsi zona euro, relatează „The Telegraph”. Ieşirea Greciei ar face ca unul din opt oameni să fie şomer în zona euro, cei mai dezavantajaţi fiind tinerii. 

„Ar fi o catastrofă pentru tineretul european”, a declarat Ernst. Şomajul spaniol s-ar ridica la 27,7% până în 2014, la nivel întregii populaţii, în timp ce rata şomajului în rândul tinerilor între 15 şi 24 de ani ar depăşi 51%. Şi Portugalia ar înregistra creşteri semnificative în rândul şomerilor.

Ekkehard Ernst a accentuat faptul că ieşirea Greciei din zona euro nu ar afecta numai ţările cu economii vulnerabile. El a prezis că până şi Germania ar avea un şomer la zece oameni.

O destrămare completă a blocului comunitar care a adoptat moneda unică ar produce valuri de şomeri. Şomajul din Germania ar ajunge la 11,3% în decurs de doi ani şi ar rămâne la acest nivel. Rata şomajului ar atinge 17% în Franţa în timp ce mai mult de un spaniol din trei ar fi fără un loc de muncă.

Tinerii vor suporta, din nou, cea mai mare lovitură, cu o rată a şomajului de 34%în Franţa, 38% în Italia şi 59% în Spania.

În rândul tinerilor, dezastrul va fi şi mai mare în toată zona euro, rata şomaj păstrându-se, în prezent, la 22,6% conform unui studiu Eurostat din luna iulie.

Grecia înregistrează cei mai mulţi tineri fără locuri de muncă, 54%, cu puţin peste Spania care are 53% şomeri tineri.

Ben May, de la Capital Economics, a declarat că cifrele din iulie despre şomaj, combinate cu creşterea preţului carburanţilor „susţin turnura negativă pe care au luat-o cheltuielile domestice şi care se va intensifica în următoarele şase luni”.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă