Valuta-vedetă a anului 2013. Ce monedă exotică va deveni cel mai bun prieten al investitorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Precauţia marilor bănci centrale din SUA şi Europa, care au apelat la practici radicale în ultimii ani pentru a combate efectele crizei şi pentru a ajuta băncile comerciale să nu rămână fără lichidităţi, a ajutat dolarul australian să aibă una dintre cele mai bune evoluţii în ultimele 18 luni. Valuta a devenit un refugiu pentru investitori, iar economiştii consideră că tendinţa de apreciere va continua şi anul acesta.

Specialiştii ne propun să dăm uitării imaginea unei economii slăbite şi previziunile unei relaxări monetare continue şi atrag atenţia asupra motivului pentru care dolarul australian ar putea salva situaţia, menţinându-se la o valoare puternică şi constantă. Explicaţia se regăseşte în revenirea la valori mai mici ale preţurilor mărfurilor şi în stabilirea unor dobânzi de referinţă mai mici în marile economii ale lumii, conform site-ului de ştiri economice CNBC.com.

Dolarul australian, tranzacţionat marţi în jurul valorii de 1,057 dolari, s-a apreciat cu aproape patru procente începând cu luna octombrie, în urma reducerii ratei dobânzii de referinţă publicată de către Banca de Rezervă, banca centrală din Australia.

Dolarul australian a fost cea mai rezistentă valută la vânzare în ultimele 18 luni”, a declarat Patrick Bennet, strateg valutar în cadrul CIBC, una dintre cele mai mari bănci canadiene cu operaţiuni globale.  „Atunci când băncile centrale încă mai au la dispoziţie pârghii de politică monetară, valute precum dolarul australian vor câştiga şi vor evolua peste aşteptări”, continuă economistul.

Cele mai recente date economice sugerează faptul că este aşteptată cel puţin încă o reducere a ratei dobânzii de referinţă. Vânzările cu amănuntul din Australia au scăzut în mod neaşteptat cu 0,1% în luna noiembrie, în timp ce informaţiile publicate marţi de către reprezentanţii grupului bancar ANZ au arătat că anunţurile de angajare au scăzut în decembrie pentru a zecea lună la rând, indicând un neajuns al pieţei forţei de muncă.

Analiştii specializaţi în tranzacţii valutare sunt de părere că atât timp cât în Australia ratele dobânzilor interbancare depăşesc dobânzile ratelor de referinţă din alte state, suportul tacit pentru dolarul australian va rămâne constant.

Rata dobânzii de referinţă din Australia este de 3% şi se înscrie în seria de valori minime record care marchează perioada de criză financiară mondială. Cu toate acestea, cifra este mult mai ridicată în comparaţie cu ratele dobânzilor din Statele Unite şi din Japonia, unde sunt aproape zero, iar în zona euro de 0,75%.

Foarte mulţi jucători pe termen scurt din piaţă au cumpărat opţiuni „short” pe cursul monedei australiene, în alte cuvinte au speculat că evoluţia dolarului va fi negativă, s-au lovit de rezistenţa monedei, spune Laura Fitzsimmons, vicepreşedintele departamentului care gestionează contractele futures în cadrul băncii de Investiţii JPMorgan.

Dolarul australian va depăşi pragul de 1,06 dolari şi se va tranzacţiona mai scump, crede Richard Yetsenga, directorul de cercetare al pieţelor mondiale în cadrul ANZ. Dolarul australian a crescut cu 10% de la minimul din 2012 de 0,96 de dolari.

Există anumite elemente care sugerează că dolarul australian ar putea rămâne sub presiune sau că va rămâne în umbră şi ne aşteptăm ca Banca de Rezervă din Australia să reducă rata dobânzilor încă puţin în acest an”, a declarat Yetsenga.

Eu ced că, indiferent de ceea ce se întâmplă pe plan intern, privitor la reducerea dobânzilor de referinţă, cu cât dolarul american va deveni  mai slab, cu atât celelate monede vor căuta să găsească un adăpost de nădejde, iar dolarul australian este unul dintre ele”, a adăugat cercetătorul.

Evoluţia comodităţilor

Analiştii sugerează o posibilă revenire a preţurilor mărfurilor, dar şi o perspectivă globală mai optimistă în condiţiile în care apar tot mai multe motive care indică o consolidare a monedei australiene. De exemplu, preţurile minereurilor de fier , unul dintre prinicipalele exporturi ale Australiei, a atins săptămâna trecută cel mai ridicat nivel din ultimele 15 luni.

Alături de o revenire a preţurilor mărfurilor, există aşteptări mari pentru o creştere econonomică globală mai bine definită pentru acest an, sugerate de analize economice pozitive primite din partea Statelor Unite şi a Chinei, cele mai mari economii ale lumii.

Cu un potenţial al reducerii ratelor dobânzii de referinţă, ne aşteptăm ca dolarul australian să slăbească puţin, însă dacă va fi recuperată creşterea globală, atunci dolarul australian, dolarul canadian – toate vor fi monede globale care cresc”, a declarat Martin Lakos, director de divizie al firmei de consultanţă financiară Macquarie Private Wealth din Sidney.

Mai multe pentru tine:
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Sindicatul Europol acuză folosirea ilegală a camerelor de supraveghere pentru cercetarea polițiștilor
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Tragedia unei tinere care a murit la nici 30 de ani. A vrut să devină mamă, deși medicii i-au interzis. „N-am mai văzut atâția oameni la o înmormântare”