Ungaria vrea să-i oblige pe retailerii să scadă preţurile. Ce alimente se vor ieftini

0
Publicat:

Ungaria vrea să-i oblige pe retailerii să scadă preţurile alimentelor pentru a încetini inflaţia, scrie Bloomberg, precizând că Ungaria a înregistrat cea mai mare inflație din UE în luna martie.

Premierul Ungariei, Viktor Orban

Cele mai noi date Eurostat arată că în martie Ungaria a fost statul membru UE cu cea mai ridicată rată a inflaţiei, de 25,6%.

Administraţia premierului Viktor Orban caută să impulsioneze intervenţia statului pentru a ţine sub control inflaţia. Comisia Europeană previzionează că anul acesta rata inflaţiei în Ungaria se va situa la 16,4%, cel mai ridicat nivel din UE, în timp ce Guvernul de la Budapesta are ca obiectiv reducerea inflaţiei sub 10% până în decembrie.

Noua măsură anunţată joi - care se aplică la 20 de categorii de alimente de bază şi va forţa retailerii să reducă preţurile la cel puţin un produs din fiecare grup în cadrul campaniile săptămânale de vânzări - va intra în vigoare la 1 iulie, le-a spus jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alexandra Szentkiralyi. Oficialul a adăugat că până la 1 iulie va fi implementat un sistem de monitorizare a preţurilor.

Separat, Executivul a extins cu două luni plafonarea preţurilor la unele produse alimentare de bază, până la 30 iunie, după ce inflaţia a încetinit doar marginal anul acesta, a anunţat Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. În martie, preţurile alimentelor în Ungaria au crescut cu 43%, faţă de perioada similară din 2022.

În decembrie, Guvernul de la Budapesta a eliminat brusc plafonarea preţurilor la carburanţi, în condiţiile în care mulţi oameni au intrat în panică şi au achiziţionat cantităţi mari de combustibili, dar şi din cauza importurilor insuficiente. Preţul la benzină va creşte la aproximativ 640 forinţi pe litru, în timp ce preţul la motorină va fi de 699 forinţi pe litru. Companiile străine şi-au redus livrările de combustibili spre Ungaria, după ce autorităţile au plafonat preţurile la benzină şi motorină la 480 forinţi (1,22 dolari) pe litru.

Guvernatorul Băncii Naţionale a Ungariei, Gyorgy Matolcsy, a cerut Guvernului premierului Viktor Orban să contribuie la eforturile de reducere a inflaţiei, spunând că ţara se confruntă cu riscuri, de la creşterea costurilor serviciului datoriei la o convergenţă mai lentă. El a cerut la începutul anului eliminarea tuturor plafoanelor de preţ deoarece ar fi adăugat inflaţiei încă 3% - 4%, iar bugetul pe 2023 este afectat din cauza presiunilor inflaţioniste.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani