Ungaria ar putea introduce noi plafoane de preț la produsele alimentare

0
Publicat:

  Guvernul ungar ar putea introduce, în zilele următoare, noi plafoane de preţ la produsele alimentare, în ideea de a contracara o inflaţie care ar putea ajunge la un vârf de 25% la finele anului, a anunţat luni Marton Nagy, ministrul Dezvoltării Economice, transmite Reuters. 

Noi plafoane de preț la produsele alimentare. Foto: Shutterstock

  Premierul Viktor Orban a declarat încă de luna trecută că Guvernul de la Budapesta ar putea extinde lista produselor cu preţ plafonat în săptămânile următoare, fără a oferi însă detalii cu privire la produsele care ar putea fi vizate, scrie Agerpres.

 În luna februarie a acestui an, Executivul de la Budapesta a impus un preţ maximal la lapte, zahăr, făină, ulei de floarea soarelui, carne de porc şi de pui, în încercarea de a proteja gospodăriile de creşterea costurilor, iar ulterior au fost plafonate şi preţurile la carburanţi şi ratele la creditele ipotecare. 

Pentru a putea contracara inflaţia, plafoanele de preţ trebuie acceptate, a spus Nagy. „În ceea ce priveşte plafoanele la alimente, gama produselor cu un preţ plafonat ar putea fi extinsă, iar Guvernul va lua o decizie în acest sens în zilele următoare. Viitorul acestor plafoane de preţ va fi determinat de inflaţie, care nu a ajuns încă la nivelul maxim", a apreciat oficialul ungar. 

Potrivit lui Marton Nagy, rata anuală a inflaţiei a continuat să crească în octombrie, până la 21%, şi „ar putea să se apropie de 25% la finele anului, când este posibil să avem un punct de inflexiune".

 În luna septembrie, rata anuală a inflaţiei a trecut pragul de 20%, depăşind aşteptările analiştilor, în condiţiile în care a fost stimulată de o majorare de 35,2% a preţurilor la alimente şi un salt de 62,1% al preţurilor la energie, după ce Guvernul Orban a decis să reducă subvenţiile pentru facturile la utilităţi acordate unor gospodării. 

Economiştii intervievaţi de Reuters se aşteaptă ca inflaţia medie în Ungaria să ajungă anul viitor la 15%, de la un nivel de 14% preconizat pentru 2022, iar ritmul de creştere a preţurilor va continua să depăşească intervalul avut în vedere de Banca Naţională a Ungariei, 2%-4%, chiar şi în 2024. 

Inflaţia accelerată şi deprecierea forintului până la un minim istoric a forţat deja Banca Naţională a Ungariei să modifice politica monetară la mijlocul lunii octombrie, când a decis în regim de urgenţă să introducă o dobândă de 18% la depozitele în forinţi.   

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare