UE şi SUA impun sancţiuni de anvergură Rusiei, inclusiv intermediari din Europa

0
Publicat:

UE și SUA au impus un nou pachet de sancțiuni Rusiei, vizând 121 de persoane şi entităţi, inclusiv producători iranieni de drone și chiar câțiva intermediari europeni, potrivit AFP.

UE și SUA au impus un nou pachet de sancțiuni Rusiei

Adoptat vineri, al 10-lea pachet de sancţiuni al UE după începerea războiului în Ucraina cuprinde "sancţiunile de cea mai mare anvergură adoptate vreodată", a indicat sâmbătă într-un comunicat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Sunt astfel vizate 96 de entităţi ruseşti suplimentare (companii sau agenţii de stat), inclusiv trei bănci ruseşti.

Sancțiuni pentru șapte producători de drone iranieni

Uniunea Europeană a sancționat, de asemenea, şapte entităţi iraniene, toate reprezentând producători de drone folosite de Rusia pentru a lovi ţinte în Ucraina.

De asemenea, interdicţia exportului de produse industriale europene către Rusia a fost extinsă către noi bunuri cu dublă întrebuinţare (civilă şi militară), precum componentele electronice, vehiculele specializate, piesele mecanice, piesele de schimb pentru motoarele de avion, antenele, macaralele, materiile prime constituite din pământuri rare, circuitele electronice şi camerele cu termoviziune. Importurile anuale ale Rusiei de astfel de produse însumează circa 11 miliarde de euro.

O prevedere a acestor noi sancţiuni obligă statele UE să îmbunătăţească raportarea activelor ruseşti îngheţate în urma pachetelor anterioare de sancţiuni. În urma acestor sancţiuni impuse Rusiei, active în valoare de aproape 19 miliarde de euro ale oligarhilor ruşi au fost îngheţate în UE, iar statele occidentale şi partenerii lor din G7 (UE, SUA, Regatul Unit, Canada şi Japonia) au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un ''furt''.

Bruxellesul caută acum o bază legală pentru confiscarea activelor ruseşti îngheţate şi folosirea acestor fonduri pentru reconstrucţia Ucrainei.

În noul pachet de sancţiuni europene au fost luate noi măsuri şi împotriva unor entităţi ale mass-media ruse. Astfel, au fost suspendate licenţele birourilor în limba arabă ale posturilor Russia Today şi Sputnik, posturi deja interzise în UE.

SUA sancționează și intermediari europeni care au ajutat Rusia 

Washingtonul a anunţat la rândul său vineri un nou set de sancţiuni contra Rusiei, ce vizează responsabili politici, companii de semiconductori, dar şi intermediari europeni acuzaţi că au contribuit la ocolirea sancţiunilor precedente impuse Moscovei după declanşarea războiului.

Aceasta este "una dintre cele mai importante acţiuni în materie de sancţiuni" de la începutul războiului, notează, tot într-un comunicat, Departamentul american al Trezoreriei.

Noul pachet de sancţiuni impus de SUA vizează, printre alte entităţi, companii şi persoane ce activează în sectoare economice precum metalurgia, mineritul, producţia de echipamente militare sau de semiconductori.

Persoane din Elveţia, Italia, Germania, Malta şi Bulgaria, supuse sancțiunilor

Pe lista de sancţiuni a SUA au fost adăugate şi aproximativ 30 de persoane şi companii europene, din Elveţia, Italia, Germania, Malta şi Bulgaria, acuzate că au contribuit la eludarea sancţiunilor prin livrarea de echipamente militare Rusiei. Activele deţinute în SUA de aceste persoane şi companii vor fi îngheţate.

Mai mult, după ce a inclus deja marile bănci ruseşti pe lista cu sancţiuni, Trezoreria SUA a completat acum lista cu încă vreo zece instituţii financiare ruseşti.

Sancţiunile europene şi americane urmăresc să lovească economia Rusiei ca represalii pentru războiul pornit contra Ucrainei, să-i diminueze capacitatea de a-şi finanţa armata şi de a produce echipamente militare.

Potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI), sub efectul sancţiunilor internaţionale PIB-ul Rusiei a scăzut anul trecut cu 2,2%, dar şi-ar putea reveni anul acesta.

Mai multe pentru tine:
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%