Transportatorii aşteaptă ca ratele bancare să fie amânate 9 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportatorii afiliaţi COTAR salută intenţia autorităţilor de amânare a ratelor bancare, sugerând însă suspendarea acestora timp de 9 luni, nu de 6 luni, aşa cum a afirmat ministrul Finanţelor Florin Cîţu.

„Impactul iminentei crize financiare care va afecta puternic şi pe termen mediu România, începând din acest an, în urma pandemiei cu Covid – 19, poate fi ameliorat numai prin implementarea unor măsuri fiscal-bugetare clare, substanţiale, nebirocratice, care să poată fi aplicate rapid şi la care să existe acces facil pentru întreg mediul de afaceri afectat.

Suspendarea obligaţiei de plată a ratelor şi dobânzilor scadente împrumuturilor bancare şi nebancare până la finalul anului 2020, atât de către persoanele fizice, cât şi de către companii reprezintă cea mai importantă măsură luată până în prezent de către decidenţii politici.

Felicităm public iniţiatorii acestui proiect de lege şi îi asigurăm de întregul nostru sprijin. Pentru transportatorii din România, suspendarea plăţii ratelor bancare şi a ratelor la leasing pentru o perioadă de 9 luni poate face diferenţa dintre supravieţuriea sau falimentul unei industrii”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat marţi seară că decizia Guvernului se referă la o păsuire de circa 6 luni, nu la o ştergere a ratelor datorate băncii.

"Astăzi am avut discuţii toată ziua cu Banca Naţională, seara am discutat şi cu reprezentanţii băncilor şi soluţia este 90% făcută. Păsuirea va fi mult mai mare, pentru că ne gândim că nu ştim în primul rând cât va dura această perioadă. Credem că e nevoie de o perioadă după aceea pentru a reveni la normal şi atunci trebuie să se extindă perioada şi după starea de urgenţă. Va fi vorba despre luni, nu putem vorbi despre ani în acest moment. Mai aproape de şase luni, decât de trei luni... Este vorba despre o păsuire, nu putem să ştergem ratele. Este o păsuire care se va întinde şi după perioada de stare de urgenţă. Pentru persoane juridice avem deja tot felul de instrumente şi vor fi şi pentru persoane fizice. Am mers pe o variantă prin care nu creăm alte probleme birocratice. Nu există condiţionalităţi (pentru amânarea ratelor, n.r.). Decizia va fi valabilă din momentul în care va fi publicată în Monitorul Oficial", a subliniat Florin Cîţu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată