Tinerii iau cu asalt piața muncii, atrași de primele de angajare

0
Publicat:

Tinerii au luat cu asalt piața muncii, atrași de primele de angajare, numărul aplicărilor crescînd cu 30%, potrivit unei cunoscute platforme de recrutare de forță de muncă.

Tinerii au luat cu asalt piața muncii, atrași de primele de angajare

Peste 350.000 de aplicări ale candidaților cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani au fost înregistrate în ultima lună, nivelul marcând un plus de aproximativ 30% față de luna precedentă. Totodată, acest număr îi plasează la o distanță tot mai scurtă de liderii aplicărilor, respectiv candidații din segmentul de vârstă 25-35 de ani, care au avut 420.000 de aplicări în același interval de referință.

Evoluția din ultima lună se suprapune peste introducerea primelor pentru tinerii care se angajează, fie că este vorba despre prima de activare, în valoare de 1.000 de lei, prima de inserție, în valoare de 1.794 de lei sau primele de mobilitate. Pe scurt, aceste stimulente sunt acordate tinerilor șomeri neindemnizați care se angajează pentru minimum trei luni. Această măsură vine pe fondul faptului că, deși este o categorie de candidați care aplică masiv, tinerii reprezintă segmentul cu cea mai puternică reprezentare în rata șomajului. Astfel, lor le este atribuită o rată a șomajului de peste 20%, de 4 ori mai mare decât rata șomajului la nivelul întregii populații”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

În plus, România are și printre cele mai mari rate ale șomajului în rândul tinerilor din Uniunea Europeană. Este pe a patra poziție în rândul țărilor membre, după Spania, Grecia și Suedia. „Discrepanța dintre volumul mare de aplicări și rata mare a șomajului vine și din faptul că încă sunt destul de mulți tineri care aplică inclusiv pentru joburi pentru care nu au o eligibilitate reală. Asta nu înseamnă că interesul lor pentru angajare nu este real, doar că încă nu au complet rafinate niște mecanisme de autoevaluare și, mai apoi, de selectare a unor joburi pentru care ar fi potriviți”, explică Roxana Drăghici.

Domeniile care atrag cele mai multe aplicări din partea candidaților tineri sunt retailul, call-center / BPO, servicii, IT / telecom, financiar / bancar, turism, advertising / marketing / PR și industria alimentară. Acestea sunt, totodată, și sectoarele care au cel mai mare număr de poziții entry level deschise și, prin urmare, sunt tentante pentru cei care nu au încă experiență de muncă sau o au la nivel minimal, respectiv mai puțin de doi ani. De cealaltă parte a clasamentului se află sectoare precum real estate, textile, automotive sau educație și training care reușesc mai greu să intre în orizontul de preferințe ale tinerilor.

Datele din platformă mai arată un interes peste media generală pentru joburile remote, în condițiile în care 16,3% dintre aplicări au fost direcționate către joburile ce permit munca de acasă. 82,3% dintre aplicări au fost pentru joburile care cer prezență la birou și doar 1,4% au mers spre ofertele postate de angajatorii din străinătate.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs.ro, salariul mediu net, la nivel național, pentru cei care lucrează pe poziții entry level este de 3.500 de lei, însă așteptările pe care aceștia le au ajung la 4.500 de lei net, pe lună.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 25.000 de locuri de muncă

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!