Teodorovici: Codul Fiscal va fi finalizat luna aceasta în Parlament, dar nu va fi aprobat fără acordul Comisiei Europene, FMI şi al Băncii Mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Codul Fiscal trebuie promulgatpână la 1 iulie ca să se aplice din 2016, dar ministrul Teodorovici trebuie întâi să îl negocieze cu partenerii internaţionali  FOTO Florin Suler

Codul Fiscal ar putea fi finalizat în Parlament până la finalul acestei luni, însă nu va fi aprobat fără acordul Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale, a declarat, luni, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.

„Avem şansa să încheiem în această lună în Parlament Codul Fiscal, dar nu va fi aprobat decât cu acordul Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional şi al Băncii Mondiale. Este foarte important ca acest Cod să fie agreat de partenerii noştri internaţionali pentru a-i da consistenţă şi credibilitate“, a precizat Teodorovici, citat de Agerpres.ro.

De asemenea, el am mai spus că se aşteaptă ca la întâlnirea miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană, din 14 iulie, să se anunţe că România este din nou în acord cu Fondul Monetar Internaţional şi are şanse să îl încheie su succes, şi că va încheia anul cu bugetul în ţintele de deficit asumate.

„România are şansa să aibă un Cod Fiscal cu foarte multe măsuri de relaxare fiscală, un acord cu FMI şi un buget care respectă limitele asumate la nivel european. România are o şansă să demonstreze în Europa că este o forţă economică“, a mai spus ministrul Finanţelor.

Potrivit proiectului de modificare pentru Codul Fiscal, cota standard de TVA va scădea de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, iar taxa pe stâlp să fie eliminată. Proiectul mai prevedea şi scăderea accizelor la carburanţi cu 20%, dar măsur a fost eliminată în Senat. În fine, tot din 2016 era prevăzută eliminarea impozitului pe dividende, dar măsura a fost înlocuită cu un impozit de 5% pe aceste venituri din investiţii.

TVA ar mai urma să scadă la 18% din 2018, iar cota unică să scadă de la 16% la 14% din 2019.

Alte modificări vor fi aplicate pentru sectorul microîntreprinderilor, unde cota de impozitare pentru microîntreprinderile fără salariaţi va fi de 3% din venituri plus 1.530 de lei pentru fiecare trimestru pentru care se datorează impozit. 

În fine, contribuţiile de asigurări sociale la angajat urmează să se reducă de la 1 ianuarie 2018.

Comisia Europeană a criticat prevederile noului Cod Fiscal, despre care spune că vor duce la un deficit de 3,5% în anul 2016, faţă de un deficit de 1,1% asumat de România prin pactul fiscal.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi