Țara în care ceapa este de trei ori mai scumpă decât carnea de pui

0
Publicat:

Una dintre țările cunoscute pentru atracțiile sale turistice se confruntă cu scumpiri majore în ultima perioadă, un kilogram de ceapă ajungând să fie de trei ori mai scump decât carnea de pui.

Ceapa este de trei ori mai scumpă decât carnea de pui

Ministerul Agriculturii din Filipine intenţionează să importe 22.000 de tone de ceapă pentru a asigura aprovizionarea pieţei interne, în condiţiile în care explozia preţurilor la acest ingredient de gătit, care este posibil să fi atins cel mai ridicat preţ din lume, a dus inflaţia la maximul ultimilor 14 ani, transmite Bloomberg.

Propunerea privind importurile a fost formulată la o reuniune a unui comitet de experţi şi va fi supusă aprobării preşedintelui Ferdinand Marcos Jr., a declarat duminică secretarul său, Rex Estoperez. Pe lângă funcţia de preşedinte, Marcos este şi ministru al Agriculturii.

Achiziţiile de pe piaţa externă "ar fi o soluţie bună timp de o lună, pentru a reduce preţurile. Nu putem să nu facem nimic, pentru că unul dintre factorii care stimulează inflaţia este preţul la ceapă", a spus Estoperez. Acesta a subliniat, însă, că importurile vor fi doar o "soluţie temporară" şi că, pentru moment, nu există planuri care să vizeze alte importuri.

Ţara din sud-estul Asiei consumă aproximativ 17.000 de tone de ceapă pe lună, iar Ministerul Agriculturii de la Manila se aşteaptă ca, după aprobare, importurile să ajungă cel mai târziu în prima săptămână din februarie, a adăugat Rex Estoperez.

De trei ori mai scumpă decât carnea de pui și cu 25% mai scumpă decât vita

Pe piaţa din Filipine un kilogram de ceapă roşie se vinde şi cu 650 de pesos (11,68 de dolari). în timp ce ceapa albă se vinde şi cu 600 de pesos kilogramul, fiind de trei ori mai scumpă decât carnea de pui şi cu aproximativ 25% peste preţul unui kilogram de carne de vită, conform tarifelor cu amănuntul la produsele alimentare monitorizate de Ministerul Agriculturii la data de 5 ianuarie.

Ceapa este un ingredient important în bucătăria filipineză, alături de usturoi. Explozia preţurilor a afectat consumatorii în special în perioada-cheie a sărbătorilor de sfârşit de an când au loc multe reuniuni în familie, astfel că numeroase persoane s-au plâns pe reţelele sociale de explozia preţurilor.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul