Sute de mii de români vor primi facturi de regularizare cu minus, afirmă vicepreşedintele ANRE

0
Publicat:

Sute de mii de români vor primi facturi de regularizare cu minus, în condiţiile în care s-au preocupat să-şi reducă consumul în această perioadă de criză, anunță vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.

Noi modele de acturi vor fi introduse din aprilie, Foto: Arhivă Adevărul

Recent am finalizat şi acele machete care vor viza acele regularizări care se fac în baza ordonanţei de urgenţă pentru clienţii care şi-au redus consumul în 2022, faţă de consumul mediu din 2021 - cei care nu au beneficiat de niciun plafon. Este un număr considerabil de clienţi. Am primit de la unii furnizori nişte cifre, încă nu am primit de la toţi.

Cred că am cifrele de la furnizorii care acoperă cam 70% din consumul casnic - şi vorbim de peste 150.000 de clienţi la acest 70%. Probabil că şi dacă ultimul furnizor mare va face aceste calcule, vom depăşi cifra de 200.000. E o cifră impresionantă. Clienţii casnici chiar s-au preocupat să-şi reducă consumul în această perioadă critică de criză, chiar în condiţiile în care foarte mulţi au beneficiat de preţ plafonat şi nu le-a păsat, dar cei care nu au beneficiat se pare că s-au mobilizat şi au luat măsuri", a menţionat Zoltan Nagy-Beg, informează Agerpres.

Acesta a participat la conferinţa „Criza şi tranziţia energetică: provocări curente pe piaţa de energie", organizată de Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFEER).

Noi modele de facturi din Aprilie

În ceea ce priveşte noile modele de facturi, care vor trebui folosite din aprilie 2023, vicepreşedintele ANRE a menţionat că toate acele elemente care apar ca informaţii obligatorii a fi cuprinse în facturile de gaz, respectiv de energie electrică, apar în directivele europene.

Toate acele elemente care apar ca informaţii obligatorii a fi cuprinse în facturile de gaz, respectiv de energie electrică, nu sunt invenţiile noastre. Toate apar în directivele europene şi directiva spune că sunt obligatorii să fie incluse în factură. Noi am făcut doar o selecţie şi ne-am străduit ca prima pagină a facturii să fie simplificată.

Ne-am străduit să simplificăm prima pagină a facturii şi să obligăm furnizorii să pună pe prima pagină strict nişte elemente necesare pentru client pentru a se identifica, pentru a şti cât are de plătit, când are de plătit şi pentru ce plăteşte - şi unde se poate adresa în momentul în care are vreo problemă cu factura, unde contestă factura. De altfel, prin lege s-a stabilit că începând cu consumul lunii aprilie se va folosi o nouă factură", a adăugat Zoltan Nagy-Bege.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie