Suspendarea acordului privind cerealele ucrainene: Ce măsuri ar putea lua companiile de asigurări

0
Publicat:

Primele efecte ale suspendării acordului cu Rusia pentru cerealele ucrainene nu întârzie să apară.

Export de cereale, Foto: Arhivă Adevărul

Potrivit unor surse citate de Reuters, companiile de asigurări analizează acum dacă să îngheţe acoperirea pe care o oferă oricărei nave dispusă să navigheze spre Ucraina, după ce Moscova a anunţat luni că îşi suspendă participarea la acordul intermediat de ONU ce permite exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor sigur din Marea Neagră.

Acordul, încheiat în iulie 2022, cu medierea ONU şi a Turciei, a fost prelungit de mai multe ori şi urma să expire luni seară. Acordul este „de facto terminat”, a afirmat luni Kremlinul, informează Agerpres.

Din cauza colapsului acordului privind coridorul din Marea Neagră, majoritatea proprietarilor de nave se vor abţine să ancoreze în porturile ucrainene", a declarat directorul de operaţiuni de la grupul danez de shipping NORDEN, Christian Vinther Christensen.

Asigurarea a fost o componentă vitală pentru derularea transporturilor de cereale via Marea Neagră, iar sursele din industria de asigurări au spus că decizia Rusiei de a-şi suspenda participarea la acordul convenit de ONU este evaluată în sensul dacă se mai poate sau nu oferi în continuare acoperire.

Unele companii vor încerca să profite printr-o majorare semnificativă a tarifelor. Altele vor înceta să mai ofere acoperire. Întrebarea cheie este dacă Rusia va mina zona, ceea ce ar duce la încetarea oferirii oricărei forme de acoperire", a spus o sursă din industria asigurărilor.

Piaţa asigurărilor Lloyd's of London a plasat deja Marea Neagră pe lista regiunilor cu cel mai mare grad de risc.

Acoperirea anuală rămâne în vigoare, dar călătoriile către zonele de pe listă vor fi evaluate individual, de la caz la caz", a spus Neil Roberts, responsabil pentru asigurările maritime şi aviaţie la Lloyd's Market Association.

Primele suplimentare de risc, din cauza războiului, care sunt percepute în momentul intrării în Marea Neagră, trebuie reînnoite odată la şapte zile. Aceste prime costă deja mii de dolari şi sunt aşteptate să crească, iar proprietarii de nave ar putea să fie reticenţi la a mai permite navelor să intre într-o zonă de război, fără un acord care să implice Rusia.

Cel mai probabil vor fi cerute tarife pentru situaţii periculoase, pe lângă provizioane pentru costuri cu asigurările suplimentare", a apreciat o altă sursă din industria asigurărilor.

Rusia nu mai participă la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, a anunţat luni Kremlinul. Înţelegerea mediată în urmă cu un an de ONU şi Turcia permitea Ucrainei să exporte cereale pe cale maritimă, prin porturile din sud, după o perioadă de la începutul războiului în care Rusia impusese o blocadă.

Acordul a fost prelungit de mai multe ori şi urma să expire luni. Moscova susţinea de câteva luni că nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru o nouă prelungire.

De fapt, acordurile privind Marea Neagră nu mai sunt valabile de astăzi", a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. „Din păcate, partea din aceste acorduri privind Marea Neagră referitoare la Rusia nu a fost încă implementată, aşa că efectele lor încetează".

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui