SUA plănuiesc să plafoneze preţul petrolului rusesc. „Discutăm cu aliaţii despre feleul în care să restrângem veniturile energetice ale Rusiei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Janet Yellen, FOTO EPA-EFE

Statele Unite negociază cu aliaţii lor să micşoreze şi mai mult veniturile din petrol ale Rusiei printr-o plafonare a preţului petrolului brut rusesc, a anunţat secretarul american al Trezoreriei Janet Yellen. Potrivit acesteia, măsura are un dublu avantaj - cel al reducerii veniturilor Moscovei, dar şi a inflaţiei, relatează AFP.

„Continuăm să purtăm discuţii productive cu partenerii şi aliaţii noştri din întreaga lume despre felul în care să restrângem şi mai mult veniturile energetice ale Rusiei, evitând totodată efecte colaterale asupra economiei mondiale”, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, Janet Yellen, transmite News.ro.

„Discutăm despre plafoane de preţuri sau despre o scutire de preţ care să lărgească şi să consolideze restricţiile energetice recente şi pe cele propuse”, impuse de către Statele Unite şi aliaţii lor, „ceea ce ar conduce la o scădere a preţului petrolului rus şi ar contracara veniturile lui Putin, permiţând totodată unei mai mari ofertă de petrol să ajungă pe piaţa mondială”, a declarat oficialul.

O plafonare a preţurilor „ar împiedica efecte colaterale asupra ţărilor sărace şi în dezvoltare care luptă împotriva unor costuri mari ale alimentării cu energie”, a dat ea asigurări.

Janet Yellen a efectuat o vizită în Canada pentru a stabili o strategie, împreună cu vicepremierul canadian Chrystia Freeland, cu privire la modul în care Statele Unite şi Canada să continue să abordeze criza ucraineană, să lupte împotriva inflaţiei galopante, să consolideze lanţurile mondiale de aprovizionare şi să securzeze minerale considerate critice.

Cele două au covenit că gestionarea inflaţiei ţine esenţail de băncile centrale, dar consideră că guvernele pot eventual să adopte măsuri ţintite cu scopul de a le îmbunătăţi situaţia americanilor şi canadienilor, afectaţi de probleme de putere de cumpărare - în domeniile alimentaţiei şi carburanţilor.

Potrivit unui studiu realizat de Centre for Research on Energy şi Clean Air (CREA), Rusia a câştigat aproape 100 miliarde de dolari în venituri de pe urma exporturilor de combustibili fosili în primele 100 de zile ale invadării Ucrainei, în pofida declinului exporturilor în mai. Aproximativ 61% din aceste importuri au ajuns în UE, reprezentând aproximativ 59 miliarde de dolari.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate