Statul e pe cale să dea peste cap afacerile viticultorilor care accesează bani europeni destinaţi conformării soiurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programul de înlocuire a soiurilor neconforme de viţă-de-vie cu soiuri conforme s-ar putea bloca din cauza unei intervenţii abuzive a statului

După ani de zile în care plăţile aferente măsurilor de reconversie a plantaţiilor viticole se puteau obţine de către beneficiari înaintea decontărilor la contractele acestora către furnizori, statul vrea să intervină şi să ceară plata cu anticipaţie a furnizorilor, bulversând total afacerile beneficiarilor.

Concret, în prezent beneficiarii primesc banii de la UE, apoi îşi plătesc furnizorii, şi chiar în contractele aflate acum în derulare este prevăzut acest algoritm al plăţilor.

Mai întâi beneficiarul contractează (de la pepiniere) butaşii necesari reconversiei plantaţiei sale viticole, plus serviciile aferente, apoi – după verificarea lucrărilor şi stabilirea randamentului noilor plantaţii – îi plăteşte pe cei care i-au furnizat aceste materii prime.

Mai exact, plata furnizorului se face după ce Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) decontează cheltuielile aferente acestei reconversii.

Ei bine, tot acest algoritm ar urma să se schimbe, APIA solicitând mai nou plata furnizorilor înaintea decontării cheltuielilor.

De la dovada costurilor la dovada plăţii

Potrivit unei note interne APIA, obţinută de „Adevărul“, „întocmirea procesului-verbal de recepţie finală, atât pentru Măsura I cât şi pentru Măsura II, se poate face numai după verificarea documentelor care atestă plata tuturor facturilor aferente măsurii respective“.

Or, în prezent, beneficiarul trebuie să prezinte dovada costurilor, nu a plăţii deja efectuate.

O astfel de schimbare impune, practic, beneficiarilor să plătească anticipat contracte de ordinul zecilor, poate chiar sutelor de mii de euro, în condiţiile în care chiar în contracte se prevede că plata se va face numai după decontarea de către APIA a cheltuielilor eligibile.

Una este să faci dovada costurilor pe care le vei acoperi după primirea banilor europeni, cu totul altceva este să faci „dovada plăţilor“, adică să plăteşti ceva care oricum este nefiresc să decontezi anticipat.

„Butaşii respectivi trebuie plantaţi şi apoi monitorizaţi, să vadă ambele părţi - furnizor şi beneficiar - în ce măsură se prind şi dau randament, abia apoi se plătesc. Şi chiar furnizorul, prin contract, este de acord ca plata să se facă numai după decontarea acestor cheltuieli de către APIA, iar reprezentanţii Agenţiei cunosc aceste lucruri“, ne-au spus reprezentanţii viticultorilor.

Ei vor solicita, zilele următoare, conducerii APIA (pentru început, la nivelul agenţiilor judeţene) o reconsiderare a acestei maniere de decontare, având în vedere că se află în faţa unui posibil blocaj creat artificial, prin intervenţia statului în contractele comerciale private.

Reamintim că programul de restructurare şi reconversie a plantaţiilor viticole vizează înlocuirea (de către România şi nu numai) a soiurilor neconforme cu soiuri conforme normelor europene, iar această înlocuire este finanţată din fonduri de la Uniunea Europeană.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă