Statul a dat drumul la investiţii în septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul a dat drumul la investiţii în luna septembrie, cu puţin timp înainte de demararea campaniei electorale, construcţiile de inginerie crescând cu 28,6% faţă de luna august ca serie brută şi cu 15% ca serie ajustată în funcţie de sezonalitate şi numărul de zile lucrătoare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Revigorarea din luna septembrie nu poate însă compensa declinul din prima parte a anului. Lucrările de inginerie cumulează investiţiile în autostrăzi, drumuri, infrastructură de canalizare sau baraje.

Comparând cu luna septembrie 2013, nivelul construcţiilor de inginerie este în continuare mai mic cu 11,3% pe date brute sau cu 14% dacă luăm în calcul datele ajustate. De altfel, per total, în primele nouă luni, lucrările de inginerie se află cu 26% sub cele afişate în acelaşi interval din 2013, în vreme ce, ajustate, datele arată un recul de 28,3%.

De altfel, investiţiile mai slabe ale statului sunt şi motivul pentru care bugetul a înregistrat un mic excedent în primele zece luni, în condiţiile în care ţinta asumată pentru 2014 este de 2,2% din Produsul Intern Brut (PIB), dar şi cauza pentru care România a intrat în recesiune tehnică. România a înregistrat două trimestre consecutive de scădere economică faţă de trimestrele precedente, respectiv de 0,1% în primele trei luni ale anului şi de 0,9% în cel de-al doilea.

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), afirma recent că el se uită zilnic pe datele contului Trezoreriei, ţinut la banca centrală, şi a observat că statul are foarte mulţi bani.

Potrivit unui raport al Băncii Transilvania, remis ieri, în luna septembrie, Executivul a majorat investiţiile publice până la 1,1 miliarde de lei, echivalent cu 14% din volumul consemnat în toată perioada ianuarie-septembrie. 

„Teama de DNA“

Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal, pune căderea investiţiilor pe „teama de DNA“ (Direcţia Naţională Anticorupţie – n.r.) a funcţionarilor din administraţie. „A fost o revenire, o accelerare pe zona investiţiilor publice în septembrie, dar nu este suficientă pentru că scăderea din primele luni a fost foarte mare, iar în prima parte a anului execuţia bugetară a fost foarte slabă. Ordonatorii de credite şi-au asumat foarte puţine contracte noi de teamă că pot fi acuzaţi, probabil, că au diverse probleme, precum încărcarea contractelor. Teama de DNA eficientizează cheltuielile publice. Evident, pe termen scurt, creează un impact, însă persoanele care respectă legea nu vor avea probleme. Nu putem cheltui banii pentru că până acum au fost cheltuiţi ineficient“, a declarat Ionuţ Dumitru.

Excedent bugetar

Execuţia bugetară a trecut pe excedent după primele nouă luni, respectiv 0,06% din PIB, pe fondul unor venituri de peste 1,1 miliarde de euro  provenite în luna septembrie din certificatele pentru emisii de gaze cu efect de seră şi tranşa a doua din impozitul pe construcţiile special, dar şi pe fondul menţinerii pe scădere semnificativă a investiţiilor.

Scăderea investiţiilor publice poate fi un beneficiu pe termen lung, dacă s-a făcut pe baza întăririi disciplinei financiare, prin eliminarea proiectelor nerealiste şi a corupţiei, aprecia, săptămâna trecută, Mugur Isărescu.

Mai puteţi citi: 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort