Şeful Renault cere un fond european pentru a contracara concurenţa automobilelor electrice chineze

0
Publicat:

Directorul general de la Renault, Luca de Meo, a făcut marţi un apel pentru un fond european care să finanţeze subvenţiile şi materiile prime necesare pentru automobilele electrice, precum şi planificarea în comun a infrastructurii, în ideea de a contracara concurenţa intensă venită din China.

Şeful Renault cere un fond european pentru a contracara concurenţa automobilelor electrice chineze

Într-un apel către politicieni înaintea alegerilor europene din iunie, Luca de Meo promovează avantajele unei abordări transfrontaliere când vine vorba de dezvoltarea şi finanţarea industriei automobilelor electrice, în loc de simpla stabilirea a unor termene limită pentru eliminarea automobilelor care funcţionează pe benzină şi motorină. O astfel de abordare ar include punerea la comun a cheltuielilor pentru subvenţiile acordate consumatorilor şi crearea de zone economice "verzi" cu facilităţi fiscale pentru angajaţii din cadrul uzinelor, transmite Financial Times.

"Atunci când stabileşti un termen limită pe 12 ani şi spui că în 12 ani nu se vor mai produce autoturisme cu motoare pe combustie, iar dacă nu faci asta vei fi amendat, şi ne vedem peste 12 ani la capătul tunelului, asta nu este o strategie. Noi propunem să încercăm să punem la punct un plan cu autorităţile publice, cu oameni din toate industriile, cu organizaţiile non-profit şi cu organismele ştiinţifice... în joc este aproximativ 10% din producţia Europei", a declarat Luca de Meo într-un interviu pentru Financial Times.

Declaraţiile lui Luca de Meo au fost însoţite de o scrisoare deschisă către politicienii europeni. În document, şeful Renault recomandă investiţii în dezvoltarea regională de software şi semiconductori precum şi o abordare mai puţin restrictivă când vine vorba de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în Europa.

Industria auto se confruntă cu o încetinire a vânzărilor de automobile electrice în Europa, în condiţiile în care constructorii auto au investit sume mari pentru a produce automobile electrice dar acestea sunt prea scumpe pentru consumatorii afectaţi de inflaţie.

Un motiv serios de îngrijorare este ameninţarea automobilelor electrice ieftine venite din China. Comisia Europeană a deschis o investigaţie asupra subvenţiilor de care beneficiază automobilele produse în China şi are în vedere posibilitatea de a introduce tarife vamale.

Luca de Meo nu a dorit să dezvăluie care este punctul său de vedere cu privire la tarifele vamale dar a spus că Europa trebuie să îşi protejeze piaţa în contextul tranziţiei la automobilele electrice în timp ce găseşte un rol pentru competitorii chinezi, unul dintre motive fiind şi acela că producătorii europeni ar putea să înveţe de la o ţară care este cu "un pas în faţă" în ceea ce priveşte industria automobilelor electrice.

"Dacă vrem să accelerăm avansul automobilelor electrice în Europa, trebuie să ajungem la un acord cu chinezii", a spus Luca de Meo, care este de părere că chinezii sunt dispuşi să încheie un astfel de acord.

Asta ar putea include stimularea producătorilor auto chinezi din Europa să utilizeze furnizori europeni sau încurajarea furnizorilor chinezi să demareze afaceri în Europa, copiind politicile chineze care se aplică producătorilor externi, a spus Luca de Meo.

Grupul Renault, care deţine şi mărcile Dacia şi Alpine, are deja parteneriate cu producătorul auto chinez Geely, inclusiv unul cu privire la afacerile din domeniul motoarelor pe combustie. Renault are de asemenea un acord de producţie comună în Coreea de Sud.

Renault este unul dintre cei mai mici constructori auto europeni, producând aproximativ 2,2 milioane de automobile pe an, comparativ cu şase milioane pentru Stellantis şi 9,2 milioane în cazul Volkswagen.

Cu toate acestea, Luca de Meo a subliniat că şi rivalii său ar beneficia de pe urma unei abordări europene mai ample şi mai strategice. "Dacă vrei să accelerezi, nu îţi doreşti să ajungi în situaţia în care în Norvegia ponderea automobilelor electrice este de 90% în timp ce în Spania este de 4%. Ar trebui să punem toate fondurile disponibile într-un singur coş care să fie acordate celor care nu au bani pentru aceste investiţii", a apreciat şeful Renault. 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile