Scut anti-Gazprom: Slovacia va încheia un memorandum cu România şi Bulgaria pentru un gazoduct către Balcani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportatorul naţional de gaze din Slovacia, Eustream, se aşteaptă ca în următoarele două săptămâni să încheie un memorandum de înţelegere cu companiile similare din România şi Bulgaria, pentru construcţia unui gazoduct care să reducă dependenţa regiunii balcanice de Rusia.

Eustream a propus livrarea de gaze din terminalele europene prin sistemul de conducte al Slovaciei, în Ucraina şi de acolo în România şi Bulgaria.

Susţinătorii proiectului spun că acesta va face ca state precum Bulgaria şi Serbia să poată primi gaze chiar dacă Rusia întrerupe livrările către Ucraina.

„Anticipăm că vom semna un memorandum de înţelegere atât cu România, cât şi cu Bulgaria în decurs, să zicem, de două săptămâni“, a declarat preşedintele Eustream, Tomas Marecek, la o conferinţă pe tema gazelor de la Viena.

El a adăugat că Eustream acţionează ca promotor principal al acestui proiect, dar discută cu multe alte părţi care ar putea, teoretic, să participe ca acţionari.

În ultimii 10 ani Rusia a întrerupt de trei ori livrările de gaze către Ucraina, măsură care a afectat în special regiunea balcanică, unde multe ţări depind aproape în totalitate de gazele ruseşti primite printr-o singură rută de tranzit.

Compania slovacă analizează înfiinţarea unei companii mixte cu mai multe companii străine, pentru construcţia proiectului, al cărui cost estimat este cuprins între 750 milioane euro şi 1,2 miliarde de euro, în funcţie de traseul final care va fi 

stabilit, a spus Marecek.

„Intenţionăm să discutăm cu nume germane mari. Vom discuta în mod sigur cu OMV şi am făcut-o deja cu Gaz de France“, a precizat şeful Eustream.

Conducta cu o lungime de 570 de kilometri ar avea o capacitate de transport de până la 20 de miliarde de metri cubi de gaze pe an şi va putea să transporte gaze din Rusia către Balcani, precum şi din Occident spre această regiune.

Gazoductul ar conecta actulul sistem al Eustream, care are o capacitate de peste 80 de miliarde de metri cubi, la conducta ucraineană Soyuz, utilizată în prezent sub capacitate, care ajunge la graniţa cu România.

În afara gazelor ruseşti, noua conductă ar putea transporta gaze dintr-un terminal din Austria sau din surse alternative, precum Marea Caspică şi Mediterana, a spus Marecek.

El a adăugat că acest gazoduct ar face ca Europa şi întreaga regiune balcanică să fie mai puţin dependentă de Rusia, atât în privinţa rutelor cât şi a furnizorilor.

Mai puteţi citi:

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?